Unii ne purtăm rănile în trup, alții în suflet.
Unii ne purtăm rănile în trup, alții în suflet. Ne speriem de rănile trupului, dar le ascundem pe cele ale sufletului în cel mai întunecat labirint. Stingem orice lumină pentru a ne asigura că nu are nimeni acces acolo. Ne facem griji de modul cum se poară alții cu noi, uitând că aceasta este povara lor, nu a noastră. Dumnezeu nu ne va cere socoteală de ce ne-au făcut oamenii nouă, ci de ceea ce le-am făcut noi lor.
Cei care rănesc în mod intenționat s-ar putea să-ți provoace o rană superficială în inimă, dar ei vor rămâne mereu cu o rană în suflet. Tu poți privi cu fruntea ridicată pe cei ce ți-au produs răni, dar conștiința lor va fi mereu încărcată, dacă nu își vor mărturisi fapta.
Privind în urmă la cei care m-au jignit, m-au rănit și s-au purtat într-un mod nechibzuit, nu pot decât să am inima plină de compasiune pentru ei, nu de ură și dezamăgire. Rănile mele s-au cicatrizat, dezamăgirile mele au înflorit în speranțe noi, întristările mele au înmugurit în speranțe eterne, pentru că am învățat multe lecții prețioase alături de Dumnezeu și soțul meu. Toate experiențele îngăduite de EL, în viața mea, m-au făcut mai puternică, mai încrezătoare, mai luptătoare. Am învățat cum să mă protejez de cuvinte tăioase, relații toxice, vești proaste, oamenii răutăcioși. …
Acum știu… că nu trebuie să mai irosesc lacrimi pentru o neînțelegere, ele vor exista mereu.
că nu trebuie să permit rănilor superficiale să îmi slăbească puterile, ele se vor vindeca de la sine.
că nu am voie să mă consum datorită cuvintelor nechibzuite, altfel pierd timp prețios cu nimicuri.
că adevărata rană nu se află în inima celui lovit, ci în sufletul celui ce lovește.
că un prieten se poate oricând transforma în dușman, chiar dacă nu pot accepta ideea în sine.
că adevărul este privit ca lepra și minciuna este încoronată.
că trecutul trebuie abandonat în trecut de dragul prezentului.
că tot ce se întâmplă în acest Univers, se întâmplă cu știrea lui Dumnezeu.
că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu.
să pierd. Dumnezeu nu ia, decât atunci când vrea să dea mai mult.
să iert. Pacea cu Dumnezeu și apoi pacea cu tine valorează mai mult decât orice piatră prețioasă.
… Tu ce ai învățat din rănile provocate de timp și vreme? Dar din rănile provocate de oameni?
Să nu vi se tulbure inima!
Îmi pare rău că trebuie să o spun: Războiul nu a început în 23 Februarie 2022! Războiul a început cu mii de ani în urmă. Când mândria a umplut inima lui Lucifer, iar Dumnezeu a hotărât să-l arunce pe pământ. Atunci a început războiul între: bine și rău; lumină și întuneric; dragoste și ură; mândrie și smerenie…
Nici unul din noi nu poate scăpa de ceasul întunericului. Eclesiastul ne oferă un tablou atât de grăitor:
Omul nu este stăpân peste suflarea lui ca s-o poată opri, și n-are nicio putere peste ziua morții; în lupta aceasta nu este izbăvire.
Eclesiastul 8:8
Când Dumnezeu va chema duhul de viață din tine acasă, tu nu vei putea face nimic pentru a-l opri. De vreme ce moartea este inevitabilă, pentru fiecare individ în parte, este de datoria noastră să ne pregătim pentru ziua aceea.
Tu personal ce crezi? De ce îți lungește Dumnezeu firul vieții în fiecare dimineață? Sincer! Oprește-te din citit și notează-ți câteva idei. Oricare ar fi ele.
…
Te rog să iei lucrul acesta în serios! Nu este un moment de entertainment. Dacă ai trecut mai departe fără să te gândești cu seriozitate la întrebările de mai sus, te rog cu respect și dragoste să te întorci și să-ți dai un răspuns. Eu nu îl voi citi probabil niciodată, dar fi sigur că Dumnezeu îl vede.
Nimic de pe acest pământ nu merită mai mult efort ca glorificarea lui Dumnezeu și răscumpărarea sufletelor noastre. Să petrecem cu înțelepciune fiecare moment, pentru că nu știm dacă vom mai primi un altul.

Cum ne pregătim pentru moarte?
Probabil te gândești că ești prea tânăr să mori, poate prea bogat, prea ocupat… prea important. Adu-ți aminte că moartea nu poate fi mituită. Toți suntem datori cu o moarte. Tu nu poți fi salvat dacă te agăți de partea exterioară a vaporului, precum Jack și Rose, protagoniștii filmului Titanic. Pentru a fi salvat, tu trebuie să urci în barcă, iar singura barcă care îți garantează salvarea sufletului este Isus. Poate cineva ți-a băgat în cap minciuna aceasta: ești special, ești ales pentru o lucrare deosebită… Întrebarea mea pentru tine este următoarea: Pe ce fundament Biblic și-au construit oamenii aceste afirmații? Cum e cu cei din Africa ce mor la marginea drumului și nu au parte nici măcar de o înmormântare. Ei nu sunt speciali? Cum e cu frații noștri din Ucraina ce mor zilnic! Ei nu sunt speciali? Află de la mine că nici noi nu suntem cu nimic mai speciali decât ei. Ceasul întunericului va veni peste întreg pământul!
Cum te pregătești pentru moarte? În primul rând: împăcându-te cu Dumnezeu. El îți va întinde duios mâna, precum I-a întins-o lui Petru altădată, pentru a-l scoate din valuri. În al doilea rând: murind în fiecare zi. Mori față de această viață și plăcerile ei și vei vedea ce dulce și plăcut îți va suna refrenul: Tată, în mâinile Tale îmi încredințez Duhul. Oamenii se despart foarte ușor de lucrurile pe care nu le iubesc.
Pentru că oricine va vrea să-și scape viața, o va pierde; dar oricine își va pierde viața pentru Mine, o va câștiga. Și ce ar folosi unui om să câștige toată lumea, dacă și-ar pierde sufletul? Sau, ce ar da un om în schimb pentru sufletul lui?
Matei 16:25-26
Tu ce ai da în schimb pentru sufletul tău? Chiar crezi că îl poți cumpăra cu jucării și bani? Lasă-mă să-ți spun ce a dat Dumnezeu pentru sufletul tău: pe singurul Său Fiu! Vei fi atât de neînțelept încât să-i refuzi dragostea? Eu spun să te mai gândești o dată!
Ce este de făcut?
Să întrăm degrabă în post și rugăciune! Trag un semnal puternic de alarmă: 80% din cei ce postează pe paginile de socializare steagul Ucrainei, citate despre război, tot felul de scenarii desprinse din lumea întunecată și prinsă în acea învălmășeală, se opresc doar la distribuire nu și înfăptuire.
Noi, oamenii, putem fi așa de ușor manipulați și înșelați.
Vorbim despre Scriptură, dar nu o citim.
Scriem cărți despre rugăciune, dar nu ne rugăm.
Cântăm despre închinare, dar nu ne închinăm.
Cerem altora să se roage și să postească, dar noi nu o facem.
Într-un cuvânt suntem IPOCRIȚI! Pretindem de la alții ceea ce noi nu putem înfăptui.
Haideți să intrăm cu toți în rugăciune de mijlocire și vom vedea minunile lui Dumnezeu cu ochii noștri. Începând din 28 februarie până în 6 martie suntem chemați să vestim un post, împletit cu rugăciune, și să ne rugăm pentru granițele României și în același timp pentru frații noștri ucraineni.
Cu prețuire
Nu te mira că nu poți dormi noaptea chiar dacă ți-ai rostit rugăciunea de seară cu voce tare. Cum ai putea dormii când cuvintele pe care le-ai rostit la nervi se întorc ca cenușa suflată de vânt peste capul tău? Iar ai acționat în fire, iar ai fost sedus și corupt de propriile tale sentimente, și, atunci tot ce ți-a trecut prin cap a ieșit pe gură.
… lasă-ți darul acolo, înaintea altarului, și du-te întâi de împacă-te cu fratele tău; apoi vino de adu-ți darul.Matei 5:24
Mulțumirea este darul sufletului curat. Dacă inima ta e plină de amăgire și conflicte nerezolvate, vei stagna. Rezolvă-ți neînțelegerea cu aproapele tău, iar rugăciunea ta va prinde aripi spre cer. Dumnezeu vrea ca tu să fii liber. Nerezolvându-ți conflictele vei rămâne prins în cursa diavolului. Conflictele nerezolvate sunt o piedică în relația noastră cu Dumnezeu.
Dacă ai cumva obiceiul să-ți lași problemele nerezolvate, cu cea mai mare probabilitate ai crescut într-o familie unde conflictele nu s-au rezolvat niciodată. Părinții și-au aruncat cuvinte urâte unul altuia, iar a doua zi au trecut unul pe lângă altul ca doi străini. Fiind nevoiți să comunice, într-un final au făcut-o, dar nu de dragul de a soluționa problema, ci de nevoie. Conflictul a rămas astfel nerezolvat. Conflictele vechi nu au fost soluționate niciodată, doar au fost acoperite de cele noi. Uneori, viața noastră nu este decât o continuare a vieții părinților noștri. Meditează la aceste cuvinte! Nu citi printre rânduri!
În Vechiul Testament ne sunt prezentate situații în care oamenii călătoreau zile în șir pentru a-l aduce jertfe lui Dumnezeu. Pentru că jertfele erau legate de un timp și un loc anume. Pentru noi situația este mult mai ușoară. Ei, chiar dacă au călătorit zile în șir, trebuiau să se întoarcă înapoi pentru a rezolva conflictul cu aproapele lor, pentru că un conflict nerezolvat ar fi transformat întreaga călătorie într-o pierdere de vreme. Pentru noi soluționarea unui conflict e la un buton distanță. Câteva minute, un SMS expediat, un telefon și conflictul s-ar putea soluționa. Să nu uităm adevărul acesta: Nu poți fi în regulă cu Dumnezeu dacă nu ești în regulă cu aproapele tău! Nu poți fi împăcat cu Dumnezeu dacă nu ești împăcat cu fratele tău.
Nu este greu să definim ce este un conflict pentru că avem de a face cu el aproape zilnic. Când oameni imperfecți lucrează împreună conflictul poate apărea foarte ușor. Frumusețea acestei imperfecțiuni constă în faptul că, uneori conflictele cu cei dragi nou conduc la o relație mai strânsă, însă atunci când un conflict nu este soluționat într-un mod pozitiv, acesta devine ca o otravă ce se infiltrează în toate domeniile vieții noastre. Este vital pentru noi să învățăm să soluționăm conflictele, deoarece suntem chemați să trăim în pace cu toți oamenii.
Deci, cum putem soluționa un conflict?
În ajutor ne vine pasajul din Matei 18:15. Isus ne învață că dacă un frate sau o soră a păcătuit împotriva ta: du-te și mustră-l între tine și el singur.
- Du-te imediat! Nu lăsa să apună soarele peste conflictul vostru. Cu cât vei aștepta mai mult cu atât ți se va împietri inima mai tare.
- Du-te la sursă. Du-te la cel care a provocat conflictul nu la cei din jur. De cele mai multe ori, în loc să rezolvăm conflictele doar vorbim despre ele. Domnului nu Îi plac bârfitorii și cei ce împrăștie zvonuri.
- Mustră cu dragoste. Dragostea adevărată acoperă totul. Acoperă reproșurile, crizele de sarcasm, dezgustul, disprețul. Dragostea teoretică, care nu jertfește și nu acoperă greșelile aproapelui, este orice altceva, dar nu dragoste.
- Între patru ochi. Cunosc sentimentul, când avem un conflict suntem tentați să mergem la oricine, mai puțin la cel ce ne-a greșit. Isus, însă, a propus o cale mult mai bună. Du-te smerit, doar tu cu Hristos în inimă. Vei câștiga astfel pe fratele tău.
Conflictele, altercațiile, dezbaterile sunt o dovadă a faptului că suntem imperfecți. Căci ce vom fi nu s-a arătat încă… Avem păreri diferite, opinii diferite, principii diferite, dar ce ne unește și ne strânge laolaltă este dragostea și credința în Dumnezeu. Lupta împotriva firii nu are un punct terminus, de aceea suntem chemați să veghem neîncetat.
Voi cum procedați atunci când sunteți implicați într-un conflict, sau ați creat unul din neatenție?
Copilașilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta și cu adevărul.
1 Ioan 3:18
Cine nu e sătul de o astfel de iubire? O iubire care crește și moare pe vârful limbii! Iubirea teoretică, iubirea care nu jertfește și nu acoperă greșelile aproapelui, este orice altceva, dar nu iubire. Mulțumim Domnului că iubirea Lui nu a fost doar teorie, El a ales drumul Crucii din dragoste și nesilit de nimeni. Cei ce s-au întâlnit cu Isus au cunoscut iubirea adevărată.
Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.
Matei 22:39
Într-adevăr, nu putem iubi pe aproapele nostru dacă nu ne putem iubi pe noi înșine. De cele mai multe ori, incapacitatea de a iubi pe cei din jur are de a face cu handicapul de a nu ne putea iubi și accepta pe noi înșine. Rezolvarea conflictelor interioare este primul pas spre vindecare. Iubirea vindecă din interior spre exterior, dar oamenii mistuiți de ură și invidie se usucă pe picioare.
Să te iubești pe tine însuți înseamnă:
- să-ți spui întotdeauna adevărul. Fii sincer cu tine!
- să accepți faptul că ești iubit de Dumnezeu
- să te lași călăuzit de Duhul Sfânt
- să-ți hrănești nu doar trupul, ci și sufletul
- să recunoști că Harul Său te-a mântuit.
- să-ți dai o șansă, oricât de mult ai greșit
- să fii responsabil pentru stările tale lăuntrice și acțiunile tale …
