Superficialitatea închinării este o serie de articole care s-a născut dintr-o rană… O rană care se află cu siguranță în inima multor credincioși.
- Am ajuns să confundăm închinarea cu gălăgia produsă de instrumente și voci, cu freamătul strigătelor și aplauzelor frenetice și fluierături dezgustătoare…
- Am acceptat în închinarea noastră cântece compuse de homosexuali, oameni dependenți de droguri… oameni fără frică și teamă de Dumnezeu… cu pretenția că ele vorbesc generației actuale.
- Am preschimbat închinarea într-o hobby…
- Am rezumat închinarea doar la muzică… Cântăm pentru că ne place și ne simțim bine. …
Lista e lungă, nemiloasă și lasă în urmă un gust amar…
Ce am învățat eu în cei 20 de ani de slujire?
Închinarea începe întotdeauna cu experiența personală. Avem biserici mari, membrii mulți și foarte puțini închinători. Mulți tineri sunt doritori să aibă un loc în grupul de Laudă și închinare, în orchestră sau în corul bisericii, dar cei mai mulți dintre ei nu au nașterea din nou și nu înțeleg ce este închinarea. Întotdeauna mi s-a părut înspăimântător faptul că, cei ce nu înțeleg ce este închinarea, și ce presupune ea, sunt puși în fața bisericii și lăsați să o conducă în închinare.
Înainte de orice, închinare nu este invenția noastră, ci invitația lui Dumnezeu.Dumnezeu ne chemă pe toți la închinare, dar de cele mai multe ori, în loc să ne închinăm, ne distrăm și facem un spectacol de mâna a doua. Uneori semănăm cu niște actori amatori ce și-au uitat rolurile și replicile. Altădată suntem simpli spectatori și jurați.
Atunci când primești o invitație și răspunzi pozitiv, este o lipsă de respect să te apuci să schimbi condițiile ei. Să presupunem că primești o invitație la nuntă. Te apuci să negociezi locul, ora și meniul sau te conformezi? În relația noastră cu Dumnezeu treburile sunt și mai serioase. Mulți acceptă invitația de a se închina lui Dumnezeu, dar cu condițiile hotărâte de ei. Când vreau eu! Cum vreau eu! Cât vreau eu! … Mare, mare atenție!
De ce se întâmplă toate aceste lucruri? Pentru că mulți nu au înțeles faptul că, închinarea este un mod de viață și că ea, închinarea, trebuie să ocupe locul central în toate activitățile noastre zilnice. Când despărțim închinarea de celelalte aspecte ale vieții, ea devine un ritual, practicat în mod special Duminica. O astfel de închinare este superficială și falsă.
Dacă privești de la distanță o floare naturală și una artificială s-ar putea să nu vezi nicio diferență, dar, dacă te apropii și le atingi, vei observa imediat care este cea naturală și care este cea confecționată din plastic. Închinarea aceasta artificială, care dă bine înaintea oamenilor, dar nu implică inima, mintea și voința celui ce o aduce, nu zidește, nu transformă și nu produce nicio schimbare.
Doar atunci când fiecare membru în parte este implicat într-o relație zilnică cu Dumnezeu, închinarea în comun are semnificație. Dacă ne dorim din toată inima ca biserica să iasă din letargie, să se trezească din somnul ei și să intre în valul trezirii spirituale, trebuie să înțelegem că închinarea începe cu experiența personală, nu în biserică!
Aceiași temă:
https://blagaiuliacom.wordpress.com/2021/09/20/daca-te-inchini-duminca-luni-ce-se-intampla/
