Când îndrăznim să scormonim între relațiile dintre părinți și copii există pericolul de a ne simți inconfortabil, acuzați și frustrați. Trecutul de dragul trecutului nu merită atenția nimănui, dar trecutul de dragul prezentului e foarte important. Viața multor adulți consistă într-o căutare frustrantă a unui părinte pierdut, absent din viața de familie, care nu a oferit protecție, timp, afecțiune sau un model de urmat. Dacă ai avut această binecuvântare, să ai alături doi părinți care te-au învățat, te-au încurajat, te-au mustrat, te-au îndrumat, fă-ți astăzi timp să le mulțumești. În multe cazuri însă, admirație, apreciere, dragoste, ar fi ultimele cuvinte pe care cineva le-ar alege pentru a-și descrie părinții biologici.
Unora, conceptul de a fi dorit și iubit de către un părinte este străin. Impactul traumelor și a frustrărilor din copilărie se transferă în mod involuntar în relația omului cu Dumnezeu. Unii încearcă să nu-L supere pe Dumnezeu, de teama de a nu fi pedepsiți. Alții se străduie din răsputeri să facă totul perfect, de teama de a nu-L dezamăgi. Unii se străduie să achiziționeze totul singuri, de teama de a nu-I cere ceva. Ei se raportează lui Dumnezeu ca unui tată biologic.
Cu toate acestea există o veste bună pentru noi toți, indiferent din ce categorie am face parte. Indiferent de caracterul și temperamentul tatălui tău biologic, indiferent de relația ta cu el, indiferent de prezența sau absența sa în viața ta, există un Tată fără cusur care vrea să aibă o relație cu tine din pură dragoste. El este mult mai mult decât ar putea vreodată tatăl tău pământesc să fie.
Golul lăsat de unul din părinții tăi biologici nu poate fi umplut decât cu dragostea Tatălui Ceresc. Daca bunătatea și dragostea au fost pentru tine o lume stranie, necunoscută, în familia lui Cristos dragostea este cununa sfinților. Dacă ai crezut până acum că Dumnezeu este neinteresat de viața ta și problemele tale, te-ai înșelat. Poate ți-ai format o imagine greșită despre Cine, Ce și Cum este Dumnezeu. Dragul meu, înainte de orice, Dumnezeu se raportează la noi ca Tată. E foarte probabil ca în mintea ta să se dea o bătălie aprigă când auzi cuvântul Tată. Experiențele tale plăcute sau neplăcute, cu părinții tăi biologici, determină în mare măsură ceea ce crezi despre Tatăl tău Ceresc. Vestea bună este că oricât ai fost de neglijat, tu ai posibilitatea să trăiești ca fiu de Rege, iubit de un Dumnezeu perfect, care te vrea cu gelozie. Privindu-L pe Dumnezeu ca singurul Tată perfect, îmbrăcat în bunătate și dragoste, vei avea putere să spui DA unui chemări nobile.
În umblarea Sa pe pământ, Domnul Isus insistă asupra faptului că noi avem un Tată în ceruri, învățând pe ucenicii Săi când se roagă să se roage cu aceste cuvinte… Tatăl nostru care ești în ceruri. Este o nebunie, dacă stai să procesezi adevărul acesta. Creatorul galaxiilor, al diamantelor și a tuturor frumuseților ce ne înconjoară este Tatăl nostru. Iubirea Lui, inexplicabilă în cuvinte, ne surprinde cu fiecare răsărit de soare, fiecare apus spectaculos, fiecare strop de ploaie și adiere de vânt… Odată ce întâlnești dragostea Tatălui Tău ceresc, tu nu vei mai fi același om. Golul din inima ta va fi umplut cu dragoste și pasiune pentru Cristos.
– Gândul de mândrie –
Cu toții știm că mândria a fost păcatul ce l-a transformat pe satana dintr-un înger într-un drac, iar noi cochetăm cu mândria ca și cum am fi imuni împotriva ei. Cel ce a suferit această pedeapsă, Satana, cunoaște foarte bine efectele mândriei, întru-cât le-a experimentat pe propria-i piele. Mândria atrage după sine o gamă largă de păcate. Ea nu vine niciodată neînsoțită. Cum ne afectează mândria viața de credință? Iată câteva exemple ce ar putea să ne deschidă ochii:
Când mândria înflorește noi nu mai lucrăm pentru Dumnezeu, ci pentru noi înșine.
Când apare mândria, lucrurile frumoase care le-am făcut împreună cu Dumnezeu pot deveni idolul nostru. Nu degeaba se ruga psalmistul David cu atâta înverșunare: Păzește de asemenea pe robul Tău de mândrie, ca să nu stăpânească ea peste mine. Atunci voi fi fără prihană, nevinovat de păcate mari. (Ps.19:13) De exemplu: am reușit să ținem postul lui Daniel, al Esterei, sau oricare ar fi el, iar mai apoi scriem o carte despre asta pentru a afla toată biserica, toată Europa. Cumpărăm unui orfan un cămin, iar a doua zi apare informația pe toate paginile de socializare. Cu o mână dăm, iar cu cealaltă ne filmăm. Și exemplele de genul acesta sunt mult și aș putea să umplu articolul cu astfel de povești, dar nu aceasta este tema pe care mi-am propus să o abordez. În definitiv fiecare va răspunde înaintea lui Dumnezeu, nu înaintea mea. Să revenim. Când se întâmplă astfel de lucruri noi ajungem să ne folosim darurile pentru a primi laude de la oameni, forțându-i să gândească bine despre noi, iar Slava lui Dumnezeu este furată.
Uneori robotim și ne implicăm atât de mult în trupul lui Cristos din mândrie, din dorința de a arăta celor din jur ce putem noi face. Pare un paradox, dar nu este. Uneori devenim atât de orbiți, încât muncim cu darul primit de Dumnezeu, dar nu pentru a-I aduce Lui glorie, ci nouă.
Se poate ca prin darurile spirituale așezate de Dumnezeu în noi să facem mai mult rău decât bine? Da, se poate! Când inima omului este asediată de mândrie noi putem lucra cu darurile noastre spre osânda noastră.
Când mândria înflorește Dumnezeu nu ne poate binecuvânta.
Dumnezeu nu va binecuvânta niciodată duhul de mândrie, ci cel de smerenie. Dacă Dumnezeu nu te poate binecuvânta prin darurile așezate în aproapele tău, mândria este de vină. Suntem prea îngâmfați să acceptăm faptul că unii oameni sunt mai înzestrați de Dumnezeu decât noi. Dacă cineva are darul cunoașterii, în loc să învățăm de la el ne apucăm să ne dăm cu părerea și poate chiar să vorbim de rău despre el și despre darul ce a fost pus în el.
Toți vrem să excelăm în anumite domenii ale vieții, dar atunci când devenim invidioși pe unul din frații noștri, doar pentru faptul că a primit mai mulți talanți, sau pentru faptul că știe să-i investească într-un mod înțelept, devenim nechibzuiți și nemulțumitori.
Mândria naște oameni barbari, egoiști și neciopliți.
Când suntem asaltați de mândrie trăim pe una din cele două muchii de cuțit: pot face orice sau nu pot face nimic. Când Dumnezeu ne dezlipește mândria de retina sufletului ajungem să trăim viața cu El între cele două muchii și anume: pe strada numită pot totul în Hristos care mă întărește! (Filipeni 4:13) Viața pe muchie de cuțit nu este sănătoasă și nici indicată. Fie că te vezi prea înalt și stăpân pe orice situație, fie că ești neîncrezător în tine, aceste două paralele nu sunt bune. Rămâi între granițele trasate de Cristos.
Dacă ai momente când crezi că darurile tale sunt mai puține și mai neînsemnate, în comparație cu celelalte mădulare aflate în trupul lui Hristos, nu uita că răsplata a fost aceiași și pentru cel cu 5 talanți și pentru cel cu 2. Dumnezeu nu a adăugat nimic în plus pentru cel cu cinci talanți și nici nu a scos din răsplată celui cu doi. Cuvântul a fost același: Vino rob bun și credincios… De ce să te mândrești cu darurile tale când ele nici măcar nu îți aparțin?
Inevitabil, atunci când mândria înflorește în inima noastră, invidia își va face apariția ca o albină dornică să extragă nectarul cel mai bun din floare. Mândria ne consumă! Ne ofilește!
Când mândria înflorește, ungerea se ofilește.
Oamenii unși sunt oameni puși deoparte de Dumnezeu. Când mândria începe să le dea târcolea căderea lor este hotărâtă. Câți oameni deosebiți au sfârșit pe paginile unor ziare scandaloase, după ce ani de zile au fost folosiți de Dumnezeu cu putere. Când armura purtată de ei s-a fisurat, și Satana a reușit să strecoare săgeata mândriei pe sub armura lor, ungerea a început să se ofilească.
Când mândria înflorește, Dumnezeu pedepsește.
Să privim încă o dată la Lucifer și la planurile pe care le făurise acesta în inima sa. Ce anume l-a determinat pe Lucifer să se întoarcă împotriva Creatorului său? Mândria. A rămas mândria sa nepedepsită? Nicidecum! Să citim Isaia 14:13, Tu zicea în inima ta: Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai pe sus de stelele lui Dumnezeu; voi ședea pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miază-noapte; mă voi sui pe vârful norilor, voi fi ca Cel Prea Înalt. Prin mândrie noi Îl insultăm pe Dumnezeu. Când dorești să călărești vârful norilor, precum Lucifer altădată, când cauți să-ți așezi tronul și piedestalul deasupra stelelor vei fi zdrobit deodată și fără leac. Dacă mândria ta ți-a adus rușine și ocară îndreaptă-ți privirea spre cer și Dumnezeu va restaura relația voastră, dar dacă mândria ta a dezonora și a pătat Numele lui Dumnezeu așteaptă-te să-i simți nuiaua corecției pe propria-ți piele. Căci Domnul pedepsește pe cine-l iubește și bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primește.” Suferiți pedeapsa: Dumnezeu Se poartă cu voi ca și cu niște fii. Evrei 12:6-7a.
Fragment: „ Tărâmul războiului spiritual”
Să nu vi se tulbure inima!
Îmi pare rău că trebuie să o spun: Războiul nu a început în 23 Februarie 2022! Războiul a început cu mii de ani în urmă. Când mândria a umplut inima lui Lucifer, iar Dumnezeu a hotărât să-l arunce pe pământ. Atunci a început războiul între: bine și rău; lumină și întuneric; dragoste și ură; mândrie și smerenie…
Nici unul din noi nu poate scăpa de ceasul întunericului. Eclesiastul ne oferă un tablou atât de grăitor:
Omul nu este stăpân peste suflarea lui ca s-o poată opri, și n-are nicio putere peste ziua morții; în lupta aceasta nu este izbăvire.
Eclesiastul 8:8
Când Dumnezeu va chema duhul de viață din tine acasă, tu nu vei putea face nimic pentru a-l opri. De vreme ce moartea este inevitabilă, pentru fiecare individ în parte, este de datoria noastră să ne pregătim pentru ziua aceea.
Tu personal ce crezi? De ce îți lungește Dumnezeu firul vieții în fiecare dimineață? Sincer! Oprește-te din citit și notează-ți câteva idei. Oricare ar fi ele.
…
Te rog să iei lucrul acesta în serios! Nu este un moment de entertainment. Dacă ai trecut mai departe fără să te gândești cu seriozitate la întrebările de mai sus, te rog cu respect și dragoste să te întorci și să-ți dai un răspuns. Eu nu îl voi citi probabil niciodată, dar fi sigur că Dumnezeu îl vede.
Nimic de pe acest pământ nu merită mai mult efort ca glorificarea lui Dumnezeu și răscumpărarea sufletelor noastre. Să petrecem cu înțelepciune fiecare moment, pentru că nu știm dacă vom mai primi un altul.
Cum ne pregătim pentru moarte?
Probabil te gândești că ești prea tânăr să mori, poate prea bogat, prea ocupat… prea important. Adu-ți aminte că moartea nu poate fi mituită. Toți suntem datori cu o moarte. Tu nu poți fi salvat dacă te agăți de partea exterioară a vaporului, precum Jack și Rose, protagoniștii filmului Titanic. Pentru a fi salvat, tu trebuie să urci în barcă, iar singura barcă care îți garantează salvarea sufletului este Isus. Poate cineva ți-a băgat în cap minciuna aceasta: ești special, ești ales pentru o lucrare deosebită… Întrebarea mea pentru tine este următoarea: Pe ce fundament Biblic și-au construit oamenii aceste afirmații? Cum e cu cei din Africa ce mor la marginea drumului și nu au parte nici măcar de o înmormântare. Ei nu sunt speciali? Cum e cu frații noștri din Ucraina ce mor zilnic! Ei nu sunt speciali? Află de la mine că nici noi nu suntem cu nimic mai speciali decât ei. Ceasul întunericului va veni peste întreg pământul!
Cum te pregătești pentru moarte? În primul rând: împăcându-te cu Dumnezeu. El îți va întinde duios mâna, precum I-a întins-o lui Petru altădată, pentru a-l scoate din valuri. În al doilea rând: murind în fiecare zi. Mori față de această viață și plăcerile ei și vei vedea ce dulce și plăcut îți va suna refrenul: Tată, în mâinile Tale îmi încredințez Duhul. Oamenii se despart foarte ușor de lucrurile pe care nu le iubesc.
Pentru că oricine va vrea să-și scape viața, o va pierde; dar oricine își va pierde viața pentru Mine, o va câștiga. Și ce ar folosi unui om să câștige toată lumea, dacă și-ar pierde sufletul? Sau, ce ar da un om în schimb pentru sufletul lui?
Matei 16:25-26
Tu ce ai da în schimb pentru sufletul tău? Chiar crezi că îl poți cumpăra cu jucării și bani? Lasă-mă să-ți spun ce a dat Dumnezeu pentru sufletul tău: pe singurul Său Fiu! Vei fi atât de neînțelept încât să-i refuzi dragostea? Eu spun să te mai gândești o dată!
Ce este de făcut?
Să întrăm degrabă în post și rugăciune! Trag un semnal puternic de alarmă: 80% din cei ce postează pe paginile de socializare steagul Ucrainei, citate despre război, tot felul de scenarii desprinse din lumea întunecată și prinsă în acea învălmășeală, se opresc doar la distribuire nu și înfăptuire.
Noi, oamenii, putem fi așa de ușor manipulați și înșelați.
Vorbim despre Scriptură, dar nu o citim.
Scriem cărți despre rugăciune, dar nu ne rugăm.
Cântăm despre închinare, dar nu ne închinăm.
Cerem altora să se roage și să postească, dar noi nu o facem.
Într-un cuvânt suntem IPOCRIȚI! Pretindem de la alții ceea ce noi nu putem înfăptui.
Haideți să intrăm cu toți în rugăciune de mijlocire și vom vedea minunile lui Dumnezeu cu ochii noștri. Începând din 28 februarie până în 6 martie suntem chemați să vestim un post, împletit cu rugăciune, și să ne rugăm pentru granițele României și în același timp pentru frații noștri ucraineni.
Cu prețuire
Așadar, tocmai citești un articol care vorbește despre critică și modul cum aceasta ne degenerează viața spirituală. Conștientizezi faptul că sindromul criticii, a murmurării și a nemulțumirii nu fac altceva decât să ne lărgească drumul spre deșert? Ce vreau să subliniez cu asta! Mulți dintre noi ne aflăm chiar în momentul de față într-un deșert spiritual, poate chiar emoțional, fără ca măcar să ne dăm seama. Trăim o viață aridă, lipsită de sens, înăbușitoare, însă nu realizăm că nemulțumirea, murmurarea și critica ne-au aduc aici.
Se poate să fi crescut într-o familie în care au fost mereu evidențiate imperfecțiunile celorlalți, în care s-a găsit un defect pentru fiecare și oricine. E probabil să fi participat la nenumărate întâlniri, în care discuțiile predominante erau predicatorul, pastorul, liderul de închinare. Poate chiar în momentul de față ești obiectul criticelor nesfârșite, și acum adopți aceeași atitudine ca cei din jurul tău. Dacă ai crescut învățând să analizezi și să critici paiul din ochiul aproapelui tău, în timp ce o bârnă s-a format în propriul tău ochi, oprește-te, până nu e prea târziu!
Îți sunt cunoscute cuvintele lui Isus? „De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău și nu te uiți cu băgare de seamă la bârna din ochiul tău? ” Matei 7:3
Pentru a avea o idee clară despre ceea ce este critica, aș vrea să formulez pe scurt o definiție. Critica înseamnă a stărui asupra defectelor, reale sau ireale, ale aproapelui nostru, fără a fi interesat de binele lui.
Ți s-a întâmplat vreodată să te gândești la un serviciu de închinare și să te trezești că mintea ta începe să comenteze: Eu aș schimba lucrul acela. Nimic nu e cum trebuie. De ce a spus oare lucrul acela?… Dacă ești o persoană analitică, e bine în parte, dar dacă stărui asupra acestor lucruri fără a fi interesat de rezolvarea situației, fără a-ți pleca genunchii în rugăciune, devii critic. Critica este greșită. Ea este mai mult decât un obicei rău. Dumnezeu nu agreează atitudinea prin care noi stăruim asupra slăbiciunilor celor din jur. El dă atenție modului în care ne purtăm unii față de alții. Dacă ai o atitudine critică vei sfârși într-un final prin a ridică un zid între tine și Dumnezeu. O atitudine critică lezează prietenia noastră cu Dumnezeu, ne face rău nouă înșine și distruge relațiile cu cei din jur.
Să medităm!
Sunt părerile mele despre cei din jur negative și severe?
Caut defectele oamenilor sau calitățile lor?
Sunt o persoană analitică sau critică?
Singura atitudine suficient de puternică pentru a înlocui critica este dragostea. Conceptul lumii despre dragoste este foarte distorsionat, de aceea este bine să privim în cuvântul lui Dumnezeu. Dragostea despre care vorbesc eu aici este un voluntariat. O alegere pe care o fac în fiecare zi, în fiecare clipă.
Critica dură, lipsită de dragoste, a dezechilibrat adesea biserica, pentru că adevărul lipsit de dragoste este brutal. Dragostea ne învață să acceptăm omul cu slăbiciunile lui. Apropie-te de acei oameni care te rănesc și iubește-i! Nu pe toți odată, ci pe rând! Oamenii au o nevoie acută să-L vadă pe Dumnezeu, iar singura oglindă în care Îl pot privi suntem noi, copiii Săi.
Fă astăzi un jurământ aproapelui tău și păstrează-l cu strictețe.
Cuvintele mele nu te vor răni cu bună știință. Nu voi face și nu voi spune nimic cu intenția de a te face să suferi. În orice circumstanță, voi încerca să te ajut și să te susțin, în mod special în rugăciune. Dacă ar fi să cazi, și stă în puterea mea să te ridic, voi face lucrul acesta. Dacă ai nevoie de ceva, și se întâmplă ca eu să am acel ceva, voi împărți cu tine. Indiferent ce voi afla despre tine, nu voi crede până nu te voi întreba personal. Indiferent ce rezervă viitorul, jurământul meu față de tine va rămâne neschimbat.
De ce iubim cărțile? Pentru că fiecare ființă în parte are nevoie de divin, de speranță și zâmbet, de vise ce pot deveni realitate, de zbor neînfrânt, de mulțimea sfaturilor parfumate în experiențe de viață regeneratoare, de joc, de lacrimi de bucurie și lacrimi de căință.
Cărțile au viață în ele și sunt la fel de reale ca ființele umane. Filele lor știu când să tacă și când să ne vorbească. Știu când să ne mustre și când să ne încurajeze. Totul depinde de cititor.
Deși par doar niște obiecte decorative, cărțile sunt însuflețite de viață. Tocmai din aceste motive sunt foarte atentă la cărțile care se află pe rafturile bibliotecii mele.
Nu îmi amintesc de vreo perioadă din viața mea în care să fi ignorat cărțile. Le-am iubit de mic copil. Întotdeauna când merg la cineva în vizită mă holbez să văd dacă are o bibliotecă cu cărți. Poate părea nepoliticoasă curiozitatea mea, dar nu mă pot abține. Am crescut printre cărți și am depășit stadiul de copil cu ele în mână. Cărțile mi-au marcat fiecare etapă a vieți. Dacă în copilărie eram pasionată de tot ce începea cu: ”a fost o dată ca niciodată”, acum, nu mai iubesc cărțile pentru că pot visa cu ele în mână la o lume mai bună, iubesc cărțile pentru că în ele am descoperit puterea cuvintelor. Unele cărți m-au determinat să-mi schimb radical stilul de viață. M-au provocat să i-au decizii noi și să cred în potențialul pe care L-a așezat Dumnezeu în mine.
Dacă înainte cumpăram cărți de dragul de a citi ceva nou, sau din dorința de a cunoaște un scriitor nou, fie el contemporan sau clasic, acum am foarte mare grijă la cărțile ce ajung în biblioteca mea. Am început să citesc mai puține romane, ci mai multă literatură devoțională. Genul acesta de literatură mă provoacă zilnic să-mi confrunt credința cu adevărurile Scripturii, mă motivează să depășesc stagiul de creștin static și să trăiesc o viață fără compromisuri.
Fenomenul tehnologiei digitale a adus cu sine o serie de schimbări pozitive, dar și negative. La ora actuală sunt sute de oameni ce nu mai citesc, și tot mai mulți oameni se debarasează de cărți, aruncându-le la coșul de gunoi.
Cu toate acestea, cărțile și-au păstrat și astăzi frumusețea și farmecul lor.
Din punctul meu de vedere o casă fără cărții este precum un vapor fără cârmă.
Știați că?
În calitate de creștini trebuie să acționăm bazați pe principii Biblice, nu pe emoții?
Emoția joacă un rol important într-o gândire eficientă, atât în luarea hotărârilor înțelepte cât și în gândirea limpede și lucidă.
Mulți oameni, în ciuda potențialului lor intelectual, nu reușesc să ajungă acolo unde își propun pentru că nu reușesc să-și stăpânească viața emoțională. Circuitele emoționale sunt modelate în cea mai mare parte de experiențele din copilărie, și experiențele acestea, creative sau distructive sunt cele care stau la baza reacțiilor noastre în momentele de nesiguranță. Trebuie să înțelegem că în acest dans al sentimentelor și al gândurilor, emoțiile ne determină hotărârile de moment. Emoția este exteriorizarea a ceea ce se petrece în interiorul minții noastre.
Temelia emoțiilor sănătoase este cunoașterea de sine.
Atunci când îți privești chipul în oglinda Scripturii și înțelegi adevărul acesta: Căci toți au păcătuit și sunt lipsite de slava Lui Dumnezeu (Romani 3:23), ai reușit să descoperi o parte din tine. Cu cât vei crește mai mult în cunoașterea Lui Dumnezeu, cu atât mai repede vei înțelege lupta care se de între fire și Duh. Firea va găsi un răspuns și o emoție distructivă pe când Duhul va căuta pacea și armonia.
Incapacitatea de a observa bătălia care se dă între fire și Duh ne va îndrepta spre o viață condusă de emoții. În calitate de creștini, trebuie să acționăm bazați pe principiile Biblice, nu pe emoții. Cum ne vom gestiona corect emoțiile dacă nu cunoaștem principiile Biblice?
Dacă vei permite emoțiilor tale să te conducă, întotdeauna vei spune lucruri jenante, cuvinte jignitoare, vei continua să acționezi în fire, vei căuta să ți se facă dreptate și niciodată nu vei ajunge acea persoană pe care Dumnezeu a plămădit-o. Vei ajunge să ai efectul unei lavine zguduitoare, care va trânti la pământ tot ce prinde în cale.
Învață să-ți gestionezi corect emoțiile, doar așa vei reușii să creezi un echilibru în viața ta. În funcție de cum îți vei gestiona emoțiile vei reuși să stabilești relații eficiente și de lungă durată. Dacă creierul nostru este extrem de maleabil și se lasă mereu învățat să dăm voie și sufletului și inimii noastre să se transforme după chipul Lui Christos.
Cu sinceritate
Iulia Blaga
Dacă mândria te împinge la fapte de nebunie și dacă ai gânduri rele, pune mâna la gură; căci baterea laptelui dă smântână, scărpinarea nasului dă sânge și stoarcerea mâniei dă certuri. Proverbe 30:32
Pune-ți mâna la gură când nu poți gândi limpede. Ești copleșit de un amalgam de sentimente? Taci! De ce să pui mâna la gură? Pentru că nouăzeci la sută din gânduri se materializează în cuvinte. A-ți pune mâna la gură înseamnă a-ți înăbuși toate cuvintele ce ar vrea să-ți iasă pe gură. Să nu mai ai pur și simplu nimic de spus. Nici despre alții, dar nici în apărarea ta.
Mintea concepe gânduri și imagini cu privire la tot ce ne înconjoară. Toate dorințele, activitățile, cuvintele și faptele sunt rezultatul unui gând. Gândurile dau naștere celor mai puternice simțăminte. El au puterea de a ne jefui timpul, pacea, liniștea și bucuriile vieții.
Emoțiile, de asemeni, joacă un rol important într-o gândire eficientă și sănătoasă. Se poate chiar spune că emoțiile și gândurile merg mână în mână. Emoțiile care reușesc să copleșească rațiunea umană nu sunt sănătoase. Incapacitatea de a recunoaște propriile noastre emoții va genera o mulțime de conflicte. Cei ce nu reușesc să-și stăpânească emoțiile se vor confrunta în mod permanent cu dezamăgiri, pe când oamenii ce sunt stăpâni pe sentimentele lor excelează mult mai rapid în urma obstacolelor și a problemelor întâmpinate în viață.
