Am observat cu tristețe că, cele mai mari dureri și dezamăgiri în viața unui credincios apar în urma relațiilor eșuate. Țin să menționez că, nu fac referire la relațiile de prietenie dintre fete și băieți. Observația aceasta are de-a face cu relațiile în general. Oamenii își pun toată încrederea în alți oameni, care sunt la fel de slabi și neputincioși ca ei, și sfârșesc prin a fi decepționați. Când ceva nu este în regulă între două persoane, inima uneia va sângera cu siguranță.
Oamenii răniți au tendința să își piardă încrederea complet în cei din jur, în ei înșiși și în cele din urmă în Dumnezeu. O rană exterioară este mult mai ușor de tratat ca o rană interioară. Rana exterioară, dacă este bine tratată se poate vindecat în timp foarte scurt, pe când rănile interioare sunt uneori purtate în suflet ani de zile. O hemoragie internă este mult mai periculoasă ca una externă.
Așadar, ce este de făcut?
- Învață să fii discret! Oamenii vor fi interesați de persoana ta până vor afla totul despre tine, apoi vei devenii neinteresant.
- Stabilește-ți limite și granițe sănătoase! Socotesc că fiecare dintre noi este atât de înțelept încât să nu dea voie celor din jur să intre cu forța în viața lor privată și intimă.
- Nu îți ascunde sentimentele doar pentru a evita un conflict! Vei devenii din ce în ce mai frustrat. Ai curajul să-ți spui părerea în dragoste.
- Nu te lăsa dominat de prietenul sau prietena ta! Este posibil așa ceva? Din păcate, da! Singura persoană de care ai voie să fii dominată e persoana Duhului Sfânt.
- Pentru neînțelegeri de orice fel, nu căuta răspuns în afara Scripturii. Tot ce facem și tot ce suntem, dacă nu este îmbrăcat în dragostea lui Hristos e doar apă de ploaie.
- Gestionează un conflict cu dragoste. Nu încerca să pui oamenii la punct… îi vei pierde pentru totdeauna.
- Cel mai bun antidot împotriva conflictelor este dragostea. Dragostea nu produce răni, ea vindecă. Dragostea nu pune la punct pe nimeni, ea răspunde cu înțelepciune. Dragostea nu face accese de criză dacă o persoană dragă, din diferite motive, hotărăște să rupă relația de prietenie cu tine.
MARE Atenție!!!
- Tu nu umbli în lumină dacă îl faci pe fratele tău intenționat să sufere! Este un lucru drăcesc în a-ți găsi plăcere să faci pe cineva să sufere.
- Relațiile tale cu cei din jur sunt în directă legătură cu Dumnezeu. În altă ordine de idei, înainte de a ne apropia de Dumnezeu, noi trebuie să ne apropiem de aproapele nostru și să îndreptăm lucrurile care au pus un zid de despărțire între noi.
- Când ”sfințenia” ta nu îți permite să îți ceri iertare, nu îți permite să stai de vorbă cu sufletul pe care l-ai înjunghiat prin cuvinte, tu nu umbli în lumină, iar adevărul lui Hristos nu locuiește în tine.
- Cain, după ce a omorât pe fratele său Abel, și-a spălat mâinile de sânge și și-a continuat viața ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat. Domnul a zis lui Cain: „Unde este fratele tău Abel? El a răspuns: Nu știu. Sunt eu păzitorul fratelui meu? Și Dumnezeu a zis: Ce ai făcut? Glasul sângelui fratelui tău strigă din pământ la mine.” Dragilor, noi nu putem produce o crimă apoi să stăm cu mâinile încrucișate, așteptând ca altcineva să curețe mizeria rămasă în urma noastră. Inima fratelui tău însângerată strigă spre Făcătorul ei, chiar nu îți pasă?
- Dumnezeu nu are copii preferați sau favoriți! El ne iubește pe toți în aceiași măsură.
- …
Unii ne purtăm rănile în trup, alții în suflet.
Unii ne purtăm rănile în trup, alții în suflet. Ne speriem de rănile trupului, dar le ascundem pe cele ale sufletului în cel mai întunecat labirint. Stingem orice lumină pentru a ne asigura că nu are nimeni acces acolo. Ne facem griji de modul cum se poară alții cu noi, uitând că aceasta este povara lor, nu a noastră. Dumnezeu nu ne va cere socoteală de ce ne-au făcut oamenii nouă, ci de ceea ce le-am făcut noi lor.
Cei care rănesc în mod intenționat s-ar putea să-ți provoace o rană superficială în inimă, dar ei vor rămâne mereu cu o rană în suflet. Tu poți privi cu fruntea ridicată pe cei ce ți-au produs răni, dar conștiința lor va fi mereu încărcată, dacă nu își vor mărturisi fapta.
Privind în urmă la cei care m-au jignit, m-au rănit și s-au purtat într-un mod nechibzuit, nu pot decât să am inima plină de compasiune pentru ei, nu de ură și dezamăgire. Rănile mele s-au cicatrizat, dezamăgirile mele au înflorit în speranțe noi, întristările mele au înmugurit în speranțe eterne, pentru că am învățat multe lecții prețioase alături de Dumnezeu și soțul meu. Toate experiențele îngăduite de EL, în viața mea, m-au făcut mai puternică, mai încrezătoare, mai luptătoare. Am învățat cum să mă protejez de cuvinte tăioase, relații toxice, vești proaste, oamenii răutăcioși. …
Acum știu… că nu trebuie să mai irosesc lacrimi pentru o neînțelegere, ele vor exista mereu.
că nu trebuie să permit rănilor superficiale să îmi slăbească puterile, ele se vor vindeca de la sine.
că nu am voie să mă consum datorită cuvintelor nechibzuite, altfel pierd timp prețios cu nimicuri.
că adevărata rană nu se află în inima celui lovit, ci în sufletul celui ce lovește.
că un prieten se poate oricând transforma în dușman, chiar dacă nu pot accepta ideea în sine.
că adevărul este privit ca lepra și minciuna este încoronată.
că trecutul trebuie abandonat în trecut de dragul prezentului.
că tot ce se întâmplă în acest Univers, se întâmplă cu știrea lui Dumnezeu.
că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu.
să pierd. Dumnezeu nu ia, decât atunci când vrea să dea mai mult.
să iert. Pacea cu Dumnezeu și apoi pacea cu tine valorează mai mult decât orice piatră prețioasă.
… Tu ce ai învățat din rănile provocate de timp și vreme? Dar din rănile provocate de oameni?
Să nu vi se tulbure inima!
Îmi pare rău că trebuie să o spun: Războiul nu a început în 23 Februarie 2022! Războiul a început cu mii de ani în urmă. Când mândria a umplut inima lui Lucifer, iar Dumnezeu a hotărât să-l arunce pe pământ. Atunci a început războiul între: bine și rău; lumină și întuneric; dragoste și ură; mândrie și smerenie…
Nici unul din noi nu poate scăpa de ceasul întunericului. Eclesiastul ne oferă un tablou atât de grăitor:
Omul nu este stăpân peste suflarea lui ca s-o poată opri, și n-are nicio putere peste ziua morții; în lupta aceasta nu este izbăvire.
Eclesiastul 8:8
Când Dumnezeu va chema duhul de viață din tine acasă, tu nu vei putea face nimic pentru a-l opri. De vreme ce moartea este inevitabilă, pentru fiecare individ în parte, este de datoria noastră să ne pregătim pentru ziua aceea.
Tu personal ce crezi? De ce îți lungește Dumnezeu firul vieții în fiecare dimineață? Sincer! Oprește-te din citit și notează-ți câteva idei. Oricare ar fi ele.
…
Te rog să iei lucrul acesta în serios! Nu este un moment de entertainment. Dacă ai trecut mai departe fără să te gândești cu seriozitate la întrebările de mai sus, te rog cu respect și dragoste să te întorci și să-ți dai un răspuns. Eu nu îl voi citi probabil niciodată, dar fi sigur că Dumnezeu îl vede.
Nimic de pe acest pământ nu merită mai mult efort ca glorificarea lui Dumnezeu și răscumpărarea sufletelor noastre. Să petrecem cu înțelepciune fiecare moment, pentru că nu știm dacă vom mai primi un altul.
Cum ne pregătim pentru moarte?
Probabil te gândești că ești prea tânăr să mori, poate prea bogat, prea ocupat… prea important. Adu-ți aminte că moartea nu poate fi mituită. Toți suntem datori cu o moarte. Tu nu poți fi salvat dacă te agăți de partea exterioară a vaporului, precum Jack și Rose, protagoniștii filmului Titanic. Pentru a fi salvat, tu trebuie să urci în barcă, iar singura barcă care îți garantează salvarea sufletului este Isus. Poate cineva ți-a băgat în cap minciuna aceasta: ești special, ești ales pentru o lucrare deosebită… Întrebarea mea pentru tine este următoarea: Pe ce fundament Biblic și-au construit oamenii aceste afirmații? Cum e cu cei din Africa ce mor la marginea drumului și nu au parte nici măcar de o înmormântare. Ei nu sunt speciali? Cum e cu frații noștri din Ucraina ce mor zilnic! Ei nu sunt speciali? Află de la mine că nici noi nu suntem cu nimic mai speciali decât ei. Ceasul întunericului va veni peste întreg pământul!
Cum te pregătești pentru moarte? În primul rând: împăcându-te cu Dumnezeu. El îți va întinde duios mâna, precum I-a întins-o lui Petru altădată, pentru a-l scoate din valuri. În al doilea rând: murind în fiecare zi. Mori față de această viață și plăcerile ei și vei vedea ce dulce și plăcut îți va suna refrenul: Tată, în mâinile Tale îmi încredințez Duhul. Oamenii se despart foarte ușor de lucrurile pe care nu le iubesc.
Pentru că oricine va vrea să-și scape viața, o va pierde; dar oricine își va pierde viața pentru Mine, o va câștiga. Și ce ar folosi unui om să câștige toată lumea, dacă și-ar pierde sufletul? Sau, ce ar da un om în schimb pentru sufletul lui?
Matei 16:25-26
Tu ce ai da în schimb pentru sufletul tău? Chiar crezi că îl poți cumpăra cu jucării și bani? Lasă-mă să-ți spun ce a dat Dumnezeu pentru sufletul tău: pe singurul Său Fiu! Vei fi atât de neînțelept încât să-i refuzi dragostea? Eu spun să te mai gândești o dată!
Ce este de făcut?
Să întrăm degrabă în post și rugăciune! Trag un semnal puternic de alarmă: 80% din cei ce postează pe paginile de socializare steagul Ucrainei, citate despre război, tot felul de scenarii desprinse din lumea întunecată și prinsă în acea învălmășeală, se opresc doar la distribuire nu și înfăptuire.
Noi, oamenii, putem fi așa de ușor manipulați și înșelați.
Vorbim despre Scriptură, dar nu o citim.
Scriem cărți despre rugăciune, dar nu ne rugăm.
Cântăm despre închinare, dar nu ne închinăm.
Cerem altora să se roage și să postească, dar noi nu o facem.
Într-un cuvânt suntem IPOCRIȚI! Pretindem de la alții ceea ce noi nu putem înfăptui.
Haideți să intrăm cu toți în rugăciune de mijlocire și vom vedea minunile lui Dumnezeu cu ochii noștri. Începând din 28 februarie până în 6 martie suntem chemați să vestim un post, împletit cu rugăciune, și să ne rugăm pentru granițele României și în același timp pentru frații noștri ucraineni.
Cu prețuire
Analizez în liniște toate felurile în care mă iubește Dumnezeu, și învăț cum să mă las iubită și cum să iubesc oamenii arici. Acei oameni ce au țepi și nu te lasă sub nici o formă să te apropii de ei. Cum să-i iubești pe acești oameni? Pe cei ce par de neiubit? Pe cei ce-și încalcă jurămintele? Pe cei ce te împung, ca Penina pe Ana altădată? Cum să-i ierți pe cei ce-ți trădează încrederea? Pe cei care te calomniază? Sugestia celor mai mulți ar fi să te strădui mai mult și să iubești fiecare om pe rând, nu pe toți deodată. Poate ai încercat. Te-ai străduit din răsputeri și atunci când ai reușit să iubești, dragostea ți-a frânt inima. Imaginea în sine e reprezentativă. Încearcă să îmbrățișezi un arici sau un porc spinos și vei vedea ce înseamnă durerea.
În viața noastră de credință căutăm întotdeauna răspuns la această întrebare. De ce ne frânge dragostea inima? Te-ai gândit vreodată că, înainte ca dragostea să frângă inima ta, a frânt inima Domnului Isus? Isus a murit cu inima frântă ca tu să cunoști dragostea adevărată. Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit? Iar după mii de ani noi cunoaștem răspunsul. Inima lui a fost frântă pentru a o restaura pe a noastră. Deci, atunci când nu putem iubi, nu trebuie să ne străduim mai mult, ci să facem primul pas spre Dumnezeu, apoi spre oameni. Până la urmă, nu poți dărui ceva ce nu ai. Doar după ce vei fi umplut vei putea dărui. Doar după ce vei fi udat vei putea uda.
De ce ne frânge dragostea inima? Din mii de motive. E imposibil să întâlnești omeni în suferință și să rămâi la fel? Atunci când îmbrățișezi suferința aproapelui tău inima ta se frânge. Se frânge în compasiune, empatie, milă, bunătate. Atunci când inima este frântă, dragostea găsește mii de portițe pentru a intra. Există o suferință plăcută, o suferință ce nu are legătură cu vinovăția, boala sau neputința. Există o suferință așezată de Dumnezeu în inima ta, care îți deschide ferestrele sufletului, atunci când aproapele tău lăcrimează, și te face și pe tine să lăcrimezi, să îți pese. Dragostea a frânt prima data inima Domnului Isus, apoi inima noastră.
Dragostea Lui trece dincolo de ce poate ochiul biologic, și cel al inimii vedea. Ea este pretutindeni. Întinzi mâna și o poți atinge. O simți în oxigenul ce îl inspiri, în inima care bate la porunca Sa, în lacrimile care se rostogolesc calde pe obraz. Când vei simți până în străfundurile inimii tale că ești iubit, vei devenii tu însuți o dovadă a iubirii Sale. Atunci oamenii cu țepi vor fi ușor de iubit. Cei ce te desconsideră vor fi ușor de acceptat. Iar cei ce te calomniază vor fi ușor de iertat.
Cumva, nu știu cum, dragostea regenerează rănile deschise și inimile frânte.
Cu prețuire
Așadar, tocmai citești un articol care vorbește despre critică și modul cum aceasta ne degenerează viața spirituală. Conștientizezi faptul că sindromul criticii, a murmurării și a nemulțumirii nu fac altceva decât să ne lărgească drumul spre deșert? Ce vreau să subliniez cu asta! Mulți dintre noi ne aflăm chiar în momentul de față într-un deșert spiritual, poate chiar emoțional, fără ca măcar să ne dăm seama. Trăim o viață aridă, lipsită de sens, înăbușitoare, însă nu realizăm că nemulțumirea, murmurarea și critica ne-au aduc aici.
Se poate să fi crescut într-o familie în care au fost mereu evidențiate imperfecțiunile celorlalți, în care s-a găsit un defect pentru fiecare și oricine. E probabil să fi participat la nenumărate întâlniri, în care discuțiile predominante erau predicatorul, pastorul, liderul de închinare. Poate chiar în momentul de față ești obiectul criticelor nesfârșite, și acum adopți aceeași atitudine ca cei din jurul tău. Dacă ai crescut învățând să analizezi și să critici paiul din ochiul aproapelui tău, în timp ce o bârnă s-a format în propriul tău ochi, oprește-te, până nu e prea târziu!
Îți sunt cunoscute cuvintele lui Isus? „De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău și nu te uiți cu băgare de seamă la bârna din ochiul tău? ” Matei 7:3
Pentru a avea o idee clară despre ceea ce este critica, aș vrea să formulez pe scurt o definiție. Critica înseamnă a stărui asupra defectelor, reale sau ireale, ale aproapelui nostru, fără a fi interesat de binele lui.
Ți s-a întâmplat vreodată să te gândești la un serviciu de închinare și să te trezești că mintea ta începe să comenteze: Eu aș schimba lucrul acela. Nimic nu e cum trebuie. De ce a spus oare lucrul acela?… Dacă ești o persoană analitică, e bine în parte, dar dacă stărui asupra acestor lucruri fără a fi interesat de rezolvarea situației, fără a-ți pleca genunchii în rugăciune, devii critic. Critica este greșită. Ea este mai mult decât un obicei rău. Dumnezeu nu agreează atitudinea prin care noi stăruim asupra slăbiciunilor celor din jur. El dă atenție modului în care ne purtăm unii față de alții. Dacă ai o atitudine critică vei sfârși într-un final prin a ridică un zid între tine și Dumnezeu. O atitudine critică lezează prietenia noastră cu Dumnezeu, ne face rău nouă înșine și distruge relațiile cu cei din jur.
Să medităm!
Sunt părerile mele despre cei din jur negative și severe?
Caut defectele oamenilor sau calitățile lor?
Sunt o persoană analitică sau critică?
Singura atitudine suficient de puternică pentru a înlocui critica este dragostea. Conceptul lumii despre dragoste este foarte distorsionat, de aceea este bine să privim în cuvântul lui Dumnezeu. Dragostea despre care vorbesc eu aici este un voluntariat. O alegere pe care o fac în fiecare zi, în fiecare clipă.
Critica dură, lipsită de dragoste, a dezechilibrat adesea biserica, pentru că adevărul lipsit de dragoste este brutal. Dragostea ne învață să acceptăm omul cu slăbiciunile lui. Apropie-te de acei oameni care te rănesc și iubește-i! Nu pe toți odată, ci pe rând! Oamenii au o nevoie acută să-L vadă pe Dumnezeu, iar singura oglindă în care Îl pot privi suntem noi, copiii Săi.
Fă astăzi un jurământ aproapelui tău și păstrează-l cu strictețe.
Cuvintele mele nu te vor răni cu bună știință. Nu voi face și nu voi spune nimic cu intenția de a te face să suferi. În orice circumstanță, voi încerca să te ajut și să te susțin, în mod special în rugăciune. Dacă ar fi să cazi, și stă în puterea mea să te ridic, voi face lucrul acesta. Dacă ai nevoie de ceva, și se întâmplă ca eu să am acel ceva, voi împărți cu tine. Indiferent ce voi afla despre tine, nu voi crede până nu te voi întreba personal. Indiferent ce rezervă viitorul, jurământul meu față de tine va rămâne neschimbat.
Cărțile pot descoperi cititorilor o parte din inima scriitorului, dar și o parte din propriul lor suflet. Ele sunt mărturii vii, lecții de viață, experiențe înverșunate care au menirea de a trage un semnal de alarmă generației viitoare, și de ce nu, generației actuale.
O carte poate marca viața cuiva. Aleasă bine și citită la momentul potrivit, o carte te poate zgudui din rădăcini.
- O mie de daruri de Ann Voskamp
Rareori am avut privilegiul de a recomanda altora o carte atât de profundă. Fiecare pagină abundă în adevăruri Biblice care au puterea să-ți schimbe viața. Provocarea este aceea de a mulțumi pentru toate lucrurile. Ca să-ți vezi împlinite cele mai adânci dorințe ale inimii, ca să știi ce înseamnă harul, bucuria, nădejdea, dragostea – citește în primul rând Biblia și apoi cartea O mie de daruri.
Pacea se poate sparge mai ușor decât sticla, iar mulțumirea se poate dizolva într-o clipă în nemulțumire. De fapt, adevăratele noastre probleme sunt strict legate de lipsa mulțumirii. Recunoștința naște belșug, și minunile se înfăptuiesc când învățăm să spunem ”mulțumesc”. E simplu! Până și adâncimea bucuriei e determinată de înălțimea recunoștinței. Te vei regăsi în cartea aceasta, oricine ai fi, și te vei întoarce la ea în mod repetat.
(more…)