Când îndrăznim să scormonim între relațiile dintre părinți și copii există pericolul de a ne simți inconfortabil, acuzați și frustrați. Trecutul de dragul trecutului nu merită atenția nimănui, dar trecutul de dragul prezentului e foarte important. Viața multor adulți consistă într-o căutare frustrantă a unui părinte pierdut, absent din viața de familie, care nu a oferit protecție, timp, afecțiune sau un model de urmat. Dacă ai avut această binecuvântare, să ai alături doi părinți care te-au învățat, te-au încurajat, te-au mustrat, te-au îndrumat, fă-ți astăzi timp să le mulțumești. În multe cazuri însă, admirație, apreciere, dragoste, ar fi ultimele cuvinte pe care cineva le-ar alege pentru a-și descrie părinții biologici.
Unora, conceptul de a fi dorit și iubit de către un părinte este străin. Impactul traumelor și a frustrărilor din copilărie se transferă în mod involuntar în relația omului cu Dumnezeu. Unii încearcă să nu-L supere pe Dumnezeu, de teama de a nu fi pedepsiți. Alții se străduie din răsputeri să facă totul perfect, de teama de a nu-L dezamăgi. Unii se străduie să achiziționeze totul singuri, de teama de a nu-I cere ceva. Ei se raportează lui Dumnezeu ca unui tată biologic.
Cu toate acestea există o veste bună pentru noi toți, indiferent din ce categorie am face parte. Indiferent de caracterul și temperamentul tatălui tău biologic, indiferent de relația ta cu el, indiferent de prezența sau absența sa în viața ta, există un Tată fără cusur care vrea să aibă o relație cu tine din pură dragoste. El este mult mai mult decât ar putea vreodată tatăl tău pământesc să fie.
Golul lăsat de unul din părinții tăi biologici nu poate fi umplut decât cu dragostea Tatălui Ceresc. Daca bunătatea și dragostea au fost pentru tine o lume stranie, necunoscută, în familia lui Cristos dragostea este cununa sfinților. Dacă ai crezut până acum că Dumnezeu este neinteresat de viața ta și problemele tale, te-ai înșelat. Poate ți-ai format o imagine greșită despre Cine, Ce și Cum este Dumnezeu. Dragul meu, înainte de orice, Dumnezeu se raportează la noi ca Tată. E foarte probabil ca în mintea ta să se dea o bătălie aprigă când auzi cuvântul Tată. Experiențele tale plăcute sau neplăcute, cu părinții tăi biologici, determină în mare măsură ceea ce crezi despre Tatăl tău Ceresc. Vestea bună este că oricât ai fost de neglijat, tu ai posibilitatea să trăiești ca fiu de Rege, iubit de un Dumnezeu perfect, care te vrea cu gelozie. Privindu-L pe Dumnezeu ca singurul Tată perfect, îmbrăcat în bunătate și dragoste, vei avea putere să spui DA unui chemări nobile.
În umblarea Sa pe pământ, Domnul Isus insistă asupra faptului că noi avem un Tată în ceruri, învățând pe ucenicii Săi când se roagă să se roage cu aceste cuvinte… Tatăl nostru care ești în ceruri. Este o nebunie, dacă stai să procesezi adevărul acesta. Creatorul galaxiilor, al diamantelor și a tuturor frumuseților ce ne înconjoară este Tatăl nostru. Iubirea Lui, inexplicabilă în cuvinte, ne surprinde cu fiecare răsărit de soare, fiecare apus spectaculos, fiecare strop de ploaie și adiere de vânt… Odată ce întâlnești dragostea Tatălui Tău ceresc, tu nu vei mai fi același om. Golul din inima ta va fi umplut cu dragoste și pasiune pentru Cristos.
Trăim în era lui Hollywood, în epoca romanelor creștine, siropoase, ce promovează romantismul, plantând astfel în subconștientul nostru un mesaj fals, denaturat și periculos. Romantismul e tot. Fals! Dragostea autentică și reală trece dincolo de romantism. În orice relație sănătoasă, dragostea este mai importantă și mai prețioasă decât romantismul. Romantismul își are valoare și frumusețea lui, dar nu va putea niciodată înlocui dragostea. Romantismul poate fi creat sau imitat de oricine, pe când, dragostea adevărată cere sacrificiu și dăruire.
Am avut ocazia să stau de vorbă cu o mămică, puțin mai tânără decât mine, care, în prezent, are patru copilași, și să constat cu stupoare ce efecte au avut asupra ei, și a familiei sale, filmele, cărțile și romanele creștine de dragoste.
S-a căsătorit la o vârstă fragedă și imediat după nuntă a rămas însărcinată cu gemeni. Ea își imaginase viața precum o scenă desprinsă dintr-un poem de dragoste, un capitol dintr-un roman creștin ce promova romantismul, dar în scurtă vreme și-a dat seama că viața reală nu seamănă deloc cu cea din carte. Soțul muncește prea mult, iar când ajunge acasă pică frânt de oboseală. Copiii îi ocupă tot timpul, iar de multe ori nu reușește să se aranjeze și să fie gata la timp. Hainele nu se spală și nu se împachetează singure. Vasele nu se spală singure. Lenjeria de pat nu se schimbă singură…
În primul an de căsnicie aștepta întoarcerea soțului acasă cu sufletul la gură, sperând să aibă parte de un pic de romantism: plimbări sub clar de lună, petale de flori aruncate prin casă și lumânări aprinse, dar lucrurile acestea întârziau să apară și cu trecerea anilor, a început să se întrebe în mod repetat dacă soțul ei o iubește cu adevărat. Și asta nu e tot. Ea nu a încetat să citească astfel de cărți chiar dacă a devenit mamă. Devenise obsedată de ele. Se hrănea cu aceste iluzii citind mai mult și vizionând mai multe filme. La un moment dat a început să-și întrebe soțul de ce nu o iubește în acest mod, cel văzut și citit de ea în cărți, iar soțul ei a rămas perplex. El înțelegea romantismul complet diferit de ea.
La ce te-ar ajuta să-ți aștern petale de trandafir pe pat, dar să nu aduc acasă salarul? La ce ți-ar folosi dacă ți-aș aprinde în fiecare seară lumânări în dormitor, dar nu te-aș ajuta să pui copii la somn? La ce ți-ar folosi să te scot sub clar de lună la plimbare, dar atunci când zaci în pat cu febră să nu-mi fac timp pentru tine. Și întrebările au continuat, fără răspuns bineînțeles, iar concluzia lui a fost aceasta. Nimic din ce am menționat mai sus nu e romantic, toate aceste însă, sunt dovezi ale dragostei ce ți-o port.
E. mi-a povestit toate aceste lucruri cu lacrimi în ochi și mi-a zis: Mi-am dat seama în acea seară că eu îmi alimentasem în tot acest timp inima cu iluzii și devenisem în acest mod vulnerabilă, instabilă emoțional și nesigură de dragostea soțului meu. Am încetat imediat să mai citesc astfel de cărți, și am început să-mi pun timpul la dispoziția lui Dumnezeu, citind mai mult Cuvântul Său și cărți ce m-au adus mai aproape de El.
Romantismul existase întotdeauna în relația lor, dar nu sub forma în care și-l imagina ea. Trag un semnal de alarmă iubitorilor de romane creștine și iubitorilor de filme romantice. Aveți grijă ce citiți și ce vizionați! Chiar dacă unora vă este greu să credeți, în spatele acestor filme, și în spatele multor romane creștine siropoase, se ascund duhuri puternice.
Undeva, în trecerea anilor, s-a pierdut magia cuvintelor scrise, s-au pierdut rimele, epitetele și metaforele, iar aproape toate trăirile și stările sufletești s-au înlocuit cu obiecte. Oare nu cumva și noi femeile avem o parte de vină?
Eu nu sugerez să uităm de poezie, de flori, de rime, de scrisori și tot ce poate simboliza romantismul, ci sugerez ca noi, femeile, să fim ceea ce ne-a chemat Dumnezeu să fim. De prea multe ori tindem să fim agresive, fără bun simț, bârfitoare și apoi ne întrebăm de ce soții noștri nu sunt mai atenți cu noi.
Eu vă provoc astăzi să îndrăzniți să fiți: sensibile, feminine, vulnerabile, gingașe… Să trăiți pe culmi cu Dumnezeu, fiind astfel o mărturie pentru fetele mai tinere. Suntem provocate în fiecare zi, dar putem face față acestor provocări împreună cu Christos, fără a încălca teritoriul soțului nostru. Nu fă pe mecanicul casei, tâmplarul gospodăriei, zidarul comunității… Repară mecanismele inimii prin rugăciune! Construiește cu mâinile dragostei! Zidește-ți temelia familiei pe Christos. Rămâi în granițele așezate de El.
Cu prețuire
Așadar, tocmai citești un articol care vorbește despre critică și modul cum aceasta ne degenerează viața spirituală. Conștientizezi faptul că sindromul criticii, a murmurării și a nemulțumirii nu fac altceva decât să ne lărgească drumul spre deșert? Ce vreau să subliniez cu asta! Mulți dintre noi ne aflăm chiar în momentul de față într-un deșert spiritual, poate chiar emoțional, fără ca măcar să ne dăm seama. Trăim o viață aridă, lipsită de sens, înăbușitoare, însă nu realizăm că nemulțumirea, murmurarea și critica ne-au aduc aici.
Se poate să fi crescut într-o familie în care au fost mereu evidențiate imperfecțiunile celorlalți, în care s-a găsit un defect pentru fiecare și oricine. E probabil să fi participat la nenumărate întâlniri, în care discuțiile predominante erau predicatorul, pastorul, liderul de închinare. Poate chiar în momentul de față ești obiectul criticelor nesfârșite, și acum adopți aceeași atitudine ca cei din jurul tău. Dacă ai crescut învățând să analizezi și să critici paiul din ochiul aproapelui tău, în timp ce o bârnă s-a format în propriul tău ochi, oprește-te, până nu e prea târziu!
Îți sunt cunoscute cuvintele lui Isus? „De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău și nu te uiți cu băgare de seamă la bârna din ochiul tău? ” Matei 7:3
Pentru a avea o idee clară despre ceea ce este critica, aș vrea să formulez pe scurt o definiție. Critica înseamnă a stărui asupra defectelor, reale sau ireale, ale aproapelui nostru, fără a fi interesat de binele lui.
Ți s-a întâmplat vreodată să te gândești la un serviciu de închinare și să te trezești că mintea ta începe să comenteze: Eu aș schimba lucrul acela. Nimic nu e cum trebuie. De ce a spus oare lucrul acela?… Dacă ești o persoană analitică, e bine în parte, dar dacă stărui asupra acestor lucruri fără a fi interesat de rezolvarea situației, fără a-ți pleca genunchii în rugăciune, devii critic. Critica este greșită. Ea este mai mult decât un obicei rău. Dumnezeu nu agreează atitudinea prin care noi stăruim asupra slăbiciunilor celor din jur. El dă atenție modului în care ne purtăm unii față de alții. Dacă ai o atitudine critică vei sfârși într-un final prin a ridică un zid între tine și Dumnezeu. O atitudine critică lezează prietenia noastră cu Dumnezeu, ne face rău nouă înșine și distruge relațiile cu cei din jur.
Să medităm!
Sunt părerile mele despre cei din jur negative și severe?
Caut defectele oamenilor sau calitățile lor?
Sunt o persoană analitică sau critică?
Singura atitudine suficient de puternică pentru a înlocui critica este dragostea. Conceptul lumii despre dragoste este foarte distorsionat, de aceea este bine să privim în cuvântul lui Dumnezeu. Dragostea despre care vorbesc eu aici este un voluntariat. O alegere pe care o fac în fiecare zi, în fiecare clipă.
Critica dură, lipsită de dragoste, a dezechilibrat adesea biserica, pentru că adevărul lipsit de dragoste este brutal. Dragostea ne învață să acceptăm omul cu slăbiciunile lui. Apropie-te de acei oameni care te rănesc și iubește-i! Nu pe toți odată, ci pe rând! Oamenii au o nevoie acută să-L vadă pe Dumnezeu, iar singura oglindă în care Îl pot privi suntem noi, copiii Săi.
Fă astăzi un jurământ aproapelui tău și păstrează-l cu strictețe.
Cuvintele mele nu te vor răni cu bună știință. Nu voi face și nu voi spune nimic cu intenția de a te face să suferi. În orice circumstanță, voi încerca să te ajut și să te susțin, în mod special în rugăciune. Dacă ar fi să cazi, și stă în puterea mea să te ridic, voi face lucrul acesta. Dacă ai nevoie de ceva, și se întâmplă ca eu să am acel ceva, voi împărți cu tine. Indiferent ce voi afla despre tine, nu voi crede până nu te voi întreba personal. Indiferent ce rezervă viitorul, jurământul meu față de tine va rămâne neschimbat.
De ce iubim cărțile? Pentru că fiecare ființă în parte are nevoie de divin, de speranță și zâmbet, de vise ce pot deveni realitate, de zbor neînfrânt, de mulțimea sfaturilor parfumate în experiențe de viață regeneratoare, de joc, de lacrimi de bucurie și lacrimi de căință.
Cărțile au viață în ele și sunt la fel de reale ca ființele umane. Filele lor știu când să tacă și când să ne vorbească. Știu când să ne mustre și când să ne încurajeze. Totul depinde de cititor.
Deși par doar niște obiecte decorative, cărțile sunt însuflețite de viață. Tocmai din aceste motive sunt foarte atentă la cărțile care se află pe rafturile bibliotecii mele.
Nu îmi amintesc de vreo perioadă din viața mea în care să fi ignorat cărțile. Le-am iubit de mic copil. Întotdeauna când merg la cineva în vizită mă holbez să văd dacă are o bibliotecă cu cărți. Poate părea nepoliticoasă curiozitatea mea, dar nu mă pot abține. Am crescut printre cărți și am depășit stadiul de copil cu ele în mână. Cărțile mi-au marcat fiecare etapă a vieți. Dacă în copilărie eram pasionată de tot ce începea cu: ”a fost o dată ca niciodată”, acum, nu mai iubesc cărțile pentru că pot visa cu ele în mână la o lume mai bună, iubesc cărțile pentru că în ele am descoperit puterea cuvintelor. Unele cărți m-au determinat să-mi schimb radical stilul de viață. M-au provocat să i-au decizii noi și să cred în potențialul pe care L-a așezat Dumnezeu în mine.
Dacă înainte cumpăram cărți de dragul de a citi ceva nou, sau din dorința de a cunoaște un scriitor nou, fie el contemporan sau clasic, acum am foarte mare grijă la cărțile ce ajung în biblioteca mea. Am început să citesc mai puține romane, ci mai multă literatură devoțională. Genul acesta de literatură mă provoacă zilnic să-mi confrunt credința cu adevărurile Scripturii, mă motivează să depășesc stagiul de creștin static și să trăiesc o viață fără compromisuri.
Fenomenul tehnologiei digitale a adus cu sine o serie de schimbări pozitive, dar și negative. La ora actuală sunt sute de oameni ce nu mai citesc, și tot mai mulți oameni se debarasează de cărți, aruncându-le la coșul de gunoi.
Cu toate acestea, cărțile și-au păstrat și astăzi frumusețea și farmecul lor.
Din punctul meu de vedere o casă fără cărții este precum un vapor fără cârmă.
Știați că?
În calitate de creștini trebuie să acționăm bazați pe principii Biblice, nu pe emoții?
Emoția joacă un rol important într-o gândire eficientă, atât în luarea hotărârilor înțelepte cât și în gândirea limpede și lucidă.
Mulți oameni, în ciuda potențialului lor intelectual, nu reușesc să ajungă acolo unde își propun pentru că nu reușesc să-și stăpânească viața emoțională. Circuitele emoționale sunt modelate în cea mai mare parte de experiențele din copilărie, și experiențele acestea, creative sau distructive sunt cele care stau la baza reacțiilor noastre în momentele de nesiguranță. Trebuie să înțelegem că în acest dans al sentimentelor și al gândurilor, emoțiile ne determină hotărârile de moment. Emoția este exteriorizarea a ceea ce se petrece în interiorul minții noastre.
Temelia emoțiilor sănătoase este cunoașterea de sine.
Atunci când îți privești chipul în oglinda Scripturii și înțelegi adevărul acesta: Căci toți au păcătuit și sunt lipsite de slava Lui Dumnezeu (Romani 3:23), ai reușit să descoperi o parte din tine. Cu cât vei crește mai mult în cunoașterea Lui Dumnezeu, cu atât mai repede vei înțelege lupta care se de între fire și Duh. Firea va găsi un răspuns și o emoție distructivă pe când Duhul va căuta pacea și armonia.
Incapacitatea de a observa bătălia care se dă între fire și Duh ne va îndrepta spre o viață condusă de emoții. În calitate de creștini, trebuie să acționăm bazați pe principiile Biblice, nu pe emoții. Cum ne vom gestiona corect emoțiile dacă nu cunoaștem principiile Biblice?
Dacă vei permite emoțiilor tale să te conducă, întotdeauna vei spune lucruri jenante, cuvinte jignitoare, vei continua să acționezi în fire, vei căuta să ți se facă dreptate și niciodată nu vei ajunge acea persoană pe care Dumnezeu a plămădit-o. Vei ajunge să ai efectul unei lavine zguduitoare, care va trânti la pământ tot ce prinde în cale.
Învață să-ți gestionezi corect emoțiile, doar așa vei reușii să creezi un echilibru în viața ta. În funcție de cum îți vei gestiona emoțiile vei reuși să stabilești relații eficiente și de lungă durată. Dacă creierul nostru este extrem de maleabil și se lasă mereu învățat să dăm voie și sufletului și inimii noastre să se transforme după chipul Lui Christos.
Cu sinceritate
Iulia Blaga
Dacă mândria te împinge la fapte de nebunie și dacă ai gânduri rele, pune mâna la gură; căci baterea laptelui dă smântână, scărpinarea nasului dă sânge și stoarcerea mâniei dă certuri. Proverbe 30:32
Pune-ți mâna la gură când nu poți gândi limpede. Ești copleșit de un amalgam de sentimente? Taci! De ce să pui mâna la gură? Pentru că nouăzeci la sută din gânduri se materializează în cuvinte. A-ți pune mâna la gură înseamnă a-ți înăbuși toate cuvintele ce ar vrea să-ți iasă pe gură. Să nu mai ai pur și simplu nimic de spus. Nici despre alții, dar nici în apărarea ta.
Mintea concepe gânduri și imagini cu privire la tot ce ne înconjoară. Toate dorințele, activitățile, cuvintele și faptele sunt rezultatul unui gând. Gândurile dau naștere celor mai puternice simțăminte. El au puterea de a ne jefui timpul, pacea, liniștea și bucuriile vieții.
Emoțiile, de asemeni, joacă un rol important într-o gândire eficientă și sănătoasă. Se poate chiar spune că emoțiile și gândurile merg mână în mână. Emoțiile care reușesc să copleșească rațiunea umană nu sunt sănătoase. Incapacitatea de a recunoaște propriile noastre emoții va genera o mulțime de conflicte. Cei ce nu reușesc să-și stăpânească emoțiile se vor confrunta în mod permanent cu dezamăgiri, pe când oamenii ce sunt stăpâni pe sentimentele lor excelează mult mai rapid în urma obstacolelor și a problemelor întâmpinate în viață.
