Citind una din poeziile lui Traian Suciu, colaborator al proiectului Vocea Scriitorilor Creștini din Austria, m-a cuprins o stare de nostalgie… o nostalgie ce mi-a amintit câtva lecții prețioase pe care le-am învățat în decursul anilor.

Alegerea îți aparține întotdeauna ție. Alege înțelept!

Dureri târzii ! 

Mă dor acele zile mohorâte, în care… 

nu am iubit așa cum se cuvine… 

și au plecat mâhniții de lângă mine… 

oameni buni și onești, cu supărare.

Mă dor cuvintele amânate sau nespuse… 

ce au murit pe buze, zborul așteptând… 

rămas-au inimii degeaba tot sperând… 

că eu le-am pus cu indiferența mea, cătușe.

Mă dor acele lacrimi care au curs… 

în locuri, de mine văduvite… 

de toate nădejdile ce-au fost în alții prea strivite… 

de hibernarea mea ursuză, ca de urs.

Mă dor păcate săvârșite ce m-au frânt… 

cum vântul în vară culcă spicul… 

că le-am acoperit cu uitarea și nimicul… 

și acuma văd ce-am devenit și sunt!

Și cum ar fi putut să nu mă doară… 

când Tu umplutu-mai de Tine… . 

când eu n-am fost decât, interesat de mine… 

crezând în sine, că Voia Ta îi apă chioara.

Acum sufăr și în mine e pururi remușcarea…  

culeg din vreme în vreme, amărăciune…

mai caut jar în vatra de tăciune…

în noaptea ce-a rămas, să îmi găsesc de pot cărarea.

Dar Tu Isuse, ce ai suferit durerea mea înainte… 

când nu voiam să fiu, să fac, aceea ce Tu vrei… 

când nu voiam să fiu, ca Tine printre ei… 

mă lași sa fiu de-acum un stâlp… un stâlp pentru luare aminte!!

Traian Suciu

Alegerea îți aparține întotdeauna ție. Alege înțelept!