Romantismul nu înseamnă dragoste!
Undeva, în trecerea anilor, s-a pierdut magia cuvintelor scrise, s-au pierdut rimele, epitetele și metaforele, iar aproape toate trăirile și stările sufletești s-au înlocuit cu obiecte. Oare nu cumva și noi femeile avem o parte de vină?Eu nu sugerez să uităm de poezie, de flori, de rime, de scrisori și tot ce poate simboliza romantismul, ci sugerez ca noi, femeile, să fim ceea ce ne-a chemat Dumnezeu să fim. De prea multe ori tindem să fim agresive, fără bun simț, bârfitoare și apoi ne întrebăm de ce soții noștri nu sunt mai atenți cu noi.
Trăim în era lui Hollywood, în epoca romanelor creștine, siropoase, ce promovează romantismul, plantând astfel în subconștientul nostru un mesaj fals, denaturat și periculos. Romantismul e tot. Fals! Dragostea autentică și reală trece dincolo de romantism. În orice relație sănătoasă, dragostea este mai importantă și mai prețioasă decât romantismul. Romantismul își are valoare și frumusețea lui, dar nu va putea niciodată înlocui dragostea. Romantismul poate fi creat sau imitat de oricine, pe când, dragostea adevărată cere sacrificiu și dăruire.
Am avut ocazia să stau de vorbă cu o mămică, puțin mai tânără decât mine, care, în prezent, are patru copilași, și să constat cu stupoare ce efecte au avut asupra ei, și a familiei sale, filmele, cărțile și romanele creștine de dragoste.
S-a căsătorit la o vârstă fragedă și imediat după nuntă a rămas însărcinată cu gemeni. Ea își imaginase viața precum o scenă desprinsă dintr-un poem de dragoste, un capitol dintr-un roman creștin ce promova romantismul, dar în scurtă vreme și-a dat seama că viața reală nu seamănă deloc cu cea din carte. Soțul muncește prea mult, iar când ajunge acasă pică frânt de oboseală. Copiii îi ocupă tot timpul, iar de multe ori nu reușește să se aranjeze și să fie gata la timp. Hainele nu se spală și nu se împachetează singure. Vasele nu se spală singure. Lenjeria de pat nu se schimbă singură…
În primul an de căsnicie aștepta întoarcerea soțului acasă cu sufletul la gură, sperând să aibă parte de un pic de romantism: plimbări sub clar de lună, petale de flori aruncate prin casă și lumânări aprinse, dar lucrurile acestea întârziau să apară și cu trecerea anilor, a început să se întrebe în mod repetat dacă soțul ei o iubește cu adevărat. Și asta nu e tot. Ea nu a încetat să citească astfel de cărți chiar dacă a devenit mamă. Devenise obsedată de ele. Se hrănea cu aceste iluzii citind mai mult și vizionând mai multe filme. La un moment dat a început să-și întrebe soțul de ce nu o iubește în acest mod, cel văzut și citit de ea în cărți, iar soțul ei a rămas perplex. El înțelegea romantismul complet diferit de ea.
La ce te-ar ajuta să-ți aștern petale de trandafir pe pat, dar să nu aduc acasă salarul? La ce ți-ar folosi dacă ți-aș aprinde în fiecare seară lumânări în dormitor, dar nu te-aș ajuta să pui copii la somn? La ce ți-ar folosi să te scot sub clar de lună la plimbare, dar atunci când zaci în pat cu febră să nu-mi fac timp pentru tine. Și întrebările au continuat, fără răspuns bineînțeles, iar concluzia lui a fost aceasta. Nimic din ce am menționat mai sus nu e romantic, toate aceste însă, sunt dovezi ale dragostei ce ți-o port.
E. mi-a povestit toate aceste lucruri cu lacrimi în ochi și mi-a zis: Mi-am dat seama în acea seară că eu îmi alimentasem în tot acest timp inima cu iluzii și devenisem în acest mod vulnerabilă, instabilă emoțional și nesigură de dragostea soțului meu. Am încetat imediat să mai citesc astfel de cărți, și am început să-mi pun timpul la dispoziția lui Dumnezeu, citind mai mult Cuvântul Său și cărți ce m-au adus mai aproape de El.
Romantismul existase întotdeauna în relația lor, dar nu sub forma în care și-l imagina ea. Trag un semnal de alarmă iubitorilor de romane creștine și iubitorilor de filme romantice. Aveți grijă ce citiți și ce vizionați! Chiar dacă unora vă este greu să credeți, în spatele acestor filme, și în spatele multor romane creștine siropoase, se ascund duhuri puternice.
Undeva, în trecerea anilor, s-a pierdut magia cuvintelor scrise, s-au pierdut rimele, epitetele și metaforele, iar aproape toate trăirile și stările sufletești s-au înlocuit cu obiecte. Oare nu cumva și noi femeile avem o parte de vină?
Eu nu sugerez să uităm de poezie, de flori, de rime, de scrisori și tot ce poate simboliza romantismul, ci sugerez ca noi, femeile, să fim ceea ce ne-a chemat Dumnezeu să fim. De prea multe ori tindem să fim agresive, fără bun simț, bârfitoare și apoi ne întrebăm de ce soții noștri nu sunt mai atenți cu noi.
Eu vă provoc astăzi să îndrăzniți să fiți: sensibile, feminine, vulnerabile, gingașe… Să trăiți pe culmi cu Dumnezeu, fiind astfel o mărturie pentru fetele mai tinere. Suntem provocate în fiecare zi, dar putem face față acestor provocări împreună cu Christos, fără a încălca teritoriul soțului nostru. Nu fă pe mecanicul casei, tâmplarul gospodăriei, zidarul comunității… Repară mecanismele inimii prin rugăciune! Construiește cu mâinile dragostei! Zidește-ți temelia familiei pe Christos. Rămâi în granițele așezate de El.
Cu prețuire
