Interviu cu Dorina Zimbru.

În urmă cu aproximativ doi ani am cunoscut o femeie deosebită. Am avut ocazia să o cunosc prin munca și activitatea ei (articole scrise, devoțional…), prin implicarea ei (grupul de surori, colaborări…) și în cele din urmă ne-am cunoscut și față în față. Acest articol nu este despre ea, ci despre lucrarea pe care Dumnezeu o face prin ea. Ori de câte ori oamenii se micșorează, Dumnezeu îi înalță; când sunt slabi, atunci devin puternici; când se smeresc, Dumnezeu le dă har. Uneori, avem tendința să promovăm munca unor oameni despre care nu știm absolut nimic. Fie că este vorba de o carte, o revistă sau un articol scris… Interviul acesta s-a născut din dorința sinceră de a aprecia oamenii lui Dumnezeu și munca pe care aceștia o fac. Dacă nu aș fi cunoscut-o personal pe Dorina Zimbru, nu aș fi îndrăznit niciodată să public acest articol. Așadar, vă invit cu drag să aflați mai multe despre revista Persida. 

Cine este Persida?

Persida este revista creștină, destinată femeilor, pentru care lucrez cu așa multă dragoste și dăruire, iar eu sunt sigură că această lucrare este ceea ce Dumnezeu a hotărât în dreptul ființei mele! Prin harul Domnului, din anul 2013, împreună cu alte femei deosebite, coordonez grupul de surori din biserica Speranța Linz, lucrarea vestită prin glas profetic pe când aveam vârsta de 16 ani. Socotesc mare har această oportunitate din partea Domnului. Azi mă închin cu reverență și Îi mulțumesc pentru dragostea Sa măreață față de mine. Totodată sunt recunoscătoare și fraților din conducerea bisericii, Speranța Linz, pentru că au avut încredere în mine și mi-au încredințat această măreață lucrare. Doresc să mulțumesc pe această cale familiei mele, dar și mijlocitorilor mei care m-au purtat și mă poartă în rugăciune chiar până în ziua de azi.

Cum s-a ajuns de la lucrarea cu femeile la revista Persida ?

În Anul 2017 una dintre surorile grupului, ”Mame în rugăciune”, a venit foarte hotărâtă la mine după finalul unei părtășii și a propus proiectul unui buletin informativ al grupului, care să conțină: rezumatul studiului pentru următoarea întâlnire, cauzele de rugăciune și diferite informații cu privire la bunul mers al lucrării. În momentul acela am fost foarte impresionată de propunerea ei și i-am cerut să-mi dea timp în care să stau în fața Domnului în rugăciune, iar apoi îi voi răspunde. Am stat la sfat cu Domnul timp de o lună, iar Duhul Domnul mi-a amintit despre două mesaje pe care le-am avut cu un an în urmă, care sunau cam așa: ,,Dumnezeu a hotărât să-mi așeze și pe celălalt umăr o lucrare de purtat în biserica în care sunt, Dumnezeu a văzut că eu nu mai doream să întru să lucrez, iar Duhul Domnului m-a sfătuit că trebuie să intru și să lucrez deoarece mă v-a ajuta să cresc spiritual, iar această lucrare va fi pe lungă durată și va fi răspândită în toată lumea.” Am început, împreună cu Simona, să lucrăm la buletinul informativ în luna Martie a anului 2017 care era compus dintr-o pagină A4, îndoită în două, iar noi simțeam că împlinim voia lui Dumnezeu pentru aceea perioadă. Chiar pusesem câteva semne în fața Domnului, unul dintre ele a fost următorul: dacă pastorul biserici este de acord cu lucrarea buletinul informativ, vom continua. Marea minune a fost că după o perioadă de șase luni am început să creștem numărul paginilor, iar la începutul anului 2019 buletinul informativ conținea un număr de 18 pagini. Atunci Daniela, una dintre surorile din grupul de redacție al Revistei, a pus punctul pe ,,I”. Ea a lansat ideea unei reviste. Fiind sensibilizată de șoapta Duhului Sfânt am acceptat provocarea. Așa a apărut revista Persida! Doresc să menționez faptul că, Dumnezeu mi-a promis că El v-a pregăti femei din această biserică cu care voi lucra împreună la revistă și așa s-a împlinit. Azi mă întorc să-i mulțumesc Domnului pentru acest grup minunat.

De ce Persida?

La momentul potrivit am provocat colectivul de redacție la rugăciune și propunerea unui nume pentru revistă. Personal am răsfoit Biblia, m-am rugat și am cerut Domnului să-mi răspundă. El a fost credincios și mi-a răspuns în vis de noapte: ,,PERSIDA ” Și acesta a rămas numele revistei.

De unde Persida? Și ce știm despre ea?

Persida este menționată în Romani 16:12 de către apostolul Pavel astfel: ,,spuneți sănătate Persidei preaiubite, care s-a ostenit mult pentru Domnul”. Acest verset mi-a trezit interesul de a o cunoaște mai bine pe Persida și de a defini scopul revistei. Despre Persida nu știm ce vârstă avea, nu-i cunoaștem starea civilă sau statutul social, iar acest lucru mi-a amintit că asemenea detalii nu sunt importante atunci când Dumnezeu dorește să se folosească de cineva. Al doilea detaliu pe care îl cunoaștem despre Persida este că era ,,Preaiubită” ceea ce ne dezvăluie un caracter frumos, plăcut Domnului. Eu înțeleg despre Persida că era: bună la suflet, ospitalieră, credincioasă…, caracter pe care și-l dorește orișice femeie care vrea să fie plăcută Domnului. Și nu în ultimul rând, dar cel mai important, este că ea s-a ostenit mult pentru Domnul”. Să Îi slujesc Dumnezeului meu cel Bun și Mare acolo unde mă aflu, în locul unde El m-a așezat, în lucrările pe care El m-i le-a încredințat este un mare har. Eu personal îmi doresc să fiu asemeni Persidei, în locul unde sunt să slujesc celor din jur cu dragoste și credincioșie, ca pentru Domnul.

Care este scopul acestei lucrări?

Scopul meu cu privire la lucrările pe care Dumnezeu mi le-a încredințat este să-L mărturisesc pe Domnul, să răspândesc bunătatea Lui, aducând speranță și pace în inimile descurajate, să mângâi inimile întristate, să ajut femeile descurajate să se încreadă în Dumnezeu. Eu știu că revista Persida este „o aducătoare de vești bune” într-o lume unde veștile rele sunt din ce în ce mai multe. Îmi doresc din tot sufletul să împlinesc planul Lui Dumnezeu, iar revista Persida să producă bucurie tuturor cititoarelor, transmițând gânduri de pace, venite de la Dumnezeu pentru fiecare categorie de femei care își doresc să-L slujească și să-L iubească mai mult pe Domnul.

De câte ori apare revista pe an?

Revista apare de trei ori pe an: luna Martie, Iulie și Decembrie.

Cine poate scrie în revista Persida și ce materiale sunt acceptate?

Orice femeie care a încheiat legământul cu Dumnezeu și trăiește o viață evlavioasă poate scrie un articol, o mărturie, o poezie, devoțional… Colectivul de redacție se bucură de fiecare femeie care se face vulnerabilă pentru a putea fi văzut Hristos în viața ei. Sunt acceptate doar materialele care sunt în conformitate cu Scriptura.

Cum pot lua cititorii revistei legătura cu voi?

În interiorul revistei există adresa noastră de Email și un număr de telefon. Pot fi contactată atât prin email, cât și la telefon. Ambele variante sunt posibile.

Se pot face abonamente?

Se pot face abonamente pe biserică. E greu să livrezi doar câte un exemplar, pentru că în acest mod costurile pentru transport vor fi mai mari decât prețul revistei. Dacă vorbim de un număr mai mare, 20 – 30 de exemplare, putem livra atât în Austria, cât și în alte țări din Europa.

Cu acestea fiind spuse, vă invit cu drag să luați legătura cu Dorina Zimbru, editoarea și distribuitoarea revistei Persia, și de ce nu, să vă faceți vulnerabile și să povestiți minunile lui Dumnezeu și celor din jur. Mă rog ca Dumnezeu să binecuvânteze această lucrare, iar revista Persida să fie o sursă de mângâiere, alinare și speranță pentru orice suflet ce o va deschide și va citi din ea. De asemeni, Dumnezeu să binecuvânteze colectivul de redacție cu multă înțelepciune și dăruire, și să le răsplătească timpul și orele, nu puține, petrecute în fața calculatorului pentru a edita și corecta materialele. 

Date de contact: Dorina Zimbru: 0676 952 73 45; Email: persidalinz@gmail.com

Fiți binecuvântați oriunde v-ați afla!