– Gândul de mândrie –

Cu toții știm că mândria a fost păcatul ce l-a transformat pe satana dintr-un înger într-un drac, iar noi cochetăm cu mândria ca și cum am fi imuni împotriva ei. Cel ce a suferit această pedeapsă, Satana, cunoaște foarte bine efectele mândriei, întru-cât le-a experimentat pe propria-i piele. Mândria atrage după sine o gamă largă de păcate. Ea nu vine niciodată neînsoțită. Cum ne afectează mândria viața de credință? Iată câteva exemple ce ar putea să ne deschidă ochii:

Când mândria înflorește noi nu mai lucrăm pentru Dumnezeu, ci pentru noi înșine.

Când apare mândria, lucrurile frumoase care le-am făcut împreună cu Dumnezeu pot deveni idolul nostru. Nu degeaba se ruga psalmistul David cu atâta înverșunare: Păzește de asemenea pe robul Tău de mândrie, ca să nu stăpânească ea peste mine. Atunci voi fi fără prihană, nevinovat de păcate mari. (Ps.19:13) De exemplu: am reușit să ținem postul lui Daniel, al Esterei, sau oricare ar fi el, iar mai apoi scriem o carte despre asta pentru a afla toată biserica, toată Europa. Cumpărăm unui orfan un cămin, iar a doua zi apare informația pe toate paginile de socializare. Cu o mână dăm, iar cu cealaltă ne filmăm. Și exemplele de genul acesta sunt mult și aș putea să umplu articolul cu astfel de povești, dar nu aceasta este tema pe care mi-am propus să o abordez. În definitiv fiecare va răspunde înaintea lui Dumnezeu, nu înaintea mea. Să revenim. Când se întâmplă astfel de lucruri noi ajungem să ne folosim darurile pentru a primi laude de la oameni, forțându-i să gândească bine despre noi, iar Slava lui Dumnezeu este furată. 

Uneori robotim și ne implicăm atât de mult în trupul lui Cristos din mândrie, din dorința de a arăta celor din jur ce putem noi face. Pare un paradox, dar nu este. Uneori devenim atât de orbiți, încât muncim cu darul primit de Dumnezeu, dar nu pentru a-I aduce Lui glorie, ci nouă. 

Se poate ca prin darurile spirituale așezate de Dumnezeu în noi să facem mai mult rău decât bine? Da, se poate! Când inima omului este asediată de mândrie noi putem lucra cu darurile noastre spre osânda noastră.

Când mândria înflorește Dumnezeu nu ne poate binecuvânta.

Dumnezeu nu va binecuvânta niciodată duhul de mândrie, ci cel de smerenie. Dacă Dumnezeu nu te poate binecuvânta prin darurile așezate în aproapele tău, mândria este de vină. Suntem prea îngâmfați să acceptăm faptul că unii oameni sunt mai înzestrați de Dumnezeu decât noi. Dacă cineva are darul cunoașterii, în loc să învățăm de la el ne apucăm să ne dăm cu părerea și poate chiar să vorbim de rău despre el și despre darul ce a fost pus în el. 

Toți vrem să excelăm în anumite domenii ale vieții, dar atunci când devenim invidioși pe unul din frații noștri, doar pentru faptul că a primit mai mulți talanți, sau pentru faptul că știe să-i investească într-un mod înțelept, devenim nechibzuiți și nemulțumitori.

Mândria naște oameni barbari, egoiști și neciopliți. 

Când suntem asaltați de mândrie trăim pe una din cele două muchii de cuțit: pot face orice sau nu pot face nimic. Când Dumnezeu ne dezlipește mândria de retina sufletului ajungem să trăim viața cu El între cele două muchii și anume: pe strada numită pot totul în Hristos care mă întărește! (Filipeni 4:13) Viața pe muchie de cuțit nu este sănătoasă și nici indicată. Fie că te vezi prea înalt și stăpân pe orice situație, fie că ești neîncrezător în tine, aceste două paralele nu sunt bune. Rămâi între granițele trasate de Cristos. 

Dacă ai momente când crezi că darurile tale sunt mai puține și mai neînsemnate, în comparație cu celelalte mădulare aflate în trupul lui Hristos, nu uita că răsplata a fost aceiași și pentru cel cu 5 talanți și pentru cel cu 2. Dumnezeu nu a adăugat nimic în plus pentru cel cu cinci talanți și nici nu a scos din răsplată celui cu doi. Cuvântul a fost același: Vino rob bun și credincios… De ce să te mândrești cu darurile tale când ele nici măcar nu îți aparțin?

Inevitabil, atunci când mândria înflorește în inima noastră, invidia își va face apariția ca o albină dornică să extragă nectarul cel mai bun din floare. Mândria ne consumă! Ne ofilește!

Când mândria înflorește, ungerea se ofilește.

Oamenii unși sunt oameni puși deoparte de Dumnezeu. Când mândria începe să le dea târcolea căderea lor este hotărâtă. Câți oameni deosebiți au sfârșit pe paginile unor ziare scandaloase, după ce ani de zile au fost folosiți de Dumnezeu cu putere. Când armura purtată de ei s-a fisurat, și Satana a reușit să strecoare săgeata mândriei pe sub armura lor, ungerea a început să se ofilească. 

Când mândria înflorește, Dumnezeu pedepsește. 

Să privim încă o dată la Lucifer și la planurile pe care le făurise acesta în inima sa. Ce anume l-a determinat pe Lucifer să se întoarcă împotriva Creatorului său? Mândria. A rămas mândria sa nepedepsită? Nicidecum! Să citim Isaia 14:13, Tu zicea în inima ta: Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai pe sus de stelele lui Dumnezeu; voi ședea pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miază-noapte; mă voi sui pe vârful norilor, voi fi ca Cel Prea Înalt. Prin mândrie noi Îl insultăm pe Dumnezeu. Când dorești să călărești vârful norilor, precum Lucifer altădată, când cauți să-ți așezi tronul și piedestalul deasupra stelelor vei fi zdrobit deodată și fără leac. Dacă mândria ta ți-a adus rușine și ocară îndreaptă-ți privirea spre cer și Dumnezeu va restaura relația voastră, dar dacă mândria ta a dezonora și a pătat Numele lui Dumnezeu așteaptă-te să-i simți nuiaua corecției pe propria-ți piele. Căci Domnul pedepsește pe cine-l iubește și bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primește.” Suferiți pedeapsa: Dumnezeu Se poartă cu voi ca și cu niște fii. Evrei 12:6-7a. 

Fragment: „ Tărâmul războiului spiritual”

robert