Adolescenții și tinerii din zilele noastre sunt victimele culturii în care se zbat, a filmelor pe care le vizionează, a cărților și a ziarelor cu care intră în contact, a conversațiilor purtate pe paginile de socializare, a discursurilor pe care sunt nevoiți să le asculte la școală, la locul de muncă, la facultate și mai ales a muzicii pe care o ascultă sau o cântă. Ei sunt modelați, formați, șlefuiți și impregnați de teoriile periculoase și subtile a scriitorilor contemporani, ale gânditorilor acestor veac sau a veacurilor trecute și a muzicienilor.

Artiștii creștini, cei mai mulți dintre ei sunt adulți, cu toate acestea ei nu se gândesc cât de periculoase pot fi cuvintele lor, scrierile lor, sunetele sau imaginile pe care ei le creează. Cât de mult poate dezechilibra societatea, biserica sau chiar familia, iresponsabilitatea așa numiților artiști. Am observat în decursul anilor cât de vulnerabili pot fi adolescenții și tinerii noștri, iar într-o oarecare măsură este greșeala adulților. În loc să caute cele mai bune metode pentru a educa, a ghida și a îndreptă, ei permit generației actuale să se educe singură, apoi sunt uimiți de reacțiile acestora 

Trendurile acestei lumi au pătruns subtil în bisericile contemporane și lumea spirituală pare a fi atât de vagă și nesigură pentru această generație. Tinerii doresc să cunoască viața și astfel se încurajează unul pe altul să facă experiențe îndrăznețe pentru a-i descoperi limitele. Nu au timp să se gândească unde îi va duce aceste experiențe, iar atunci când cad în capcana Satanei sunt răniți. 

Puterea așezată de Dumnezeu în noi, prin Duhul Sfânt, constă și în capacitatea noastră de a spune NU! Noi suntem creați după chipul și asemănarea Sa și puterea Sa a fost revărsată în noi, ceea ce înseamnă că nimeni și nimic din lumea aceasta nu ne poate forța să facem ceva ce noi nu vrem să facem. 

Spune NU păcatului sub orice formă s-ar prezenta el. 

Spune NU curiozităților și dorințelor ce te îndepărtează de Dumnezeu.  

Spune NU trendurilor păcătoase ce te spionează la orice pas. 

Spune NU culturii lumești și nu uita că cetățenie ta este în ceruri. 

Spune NU invitaților ce vin din partea Satanei.

Omul care se roagă nu va fi niciodată victima culturii în care trăiește! Fără îndoială, prin rugăciune el intră într-o altă lume. Chiar dacă în exterior nimic nu se va schimba pentru el, în inima și în sufletul său, rugăciune va face mari schimbări.